Costel Enache, despre posibila numire ca antrenor la Petrolul: „Sunt peste tot și nicăieri. Am fost sunat, dar nicio ofertă concretă”

Autori: Marius ANGHEL, Narcis Pohoață Publicat: 12 Dec. 2019, 14:26 Actualizat: 12 Dec. 2019, 14:33 Campionat
Costel Enache, despre posibila numire ca antrenor la Petrolul:  „Sunt peste tot și nicăieri. Am fost sunat, dar nicio ofertă concretă”

Petrolul s-a despărțit, miercuri, de Flavius Stoican (43 de ani), iar până sâmbătă trebuie să își numească un nou antrenor principal. Președintele Marius Stan a fost mandatat ca până la ședința Adunării Generale a Asociaților clubului Petrolul din data de 14 decembrie să identifice și să propună un nou antrenor, precum și o strategie care să asigure atingerea obiectivului propus. Pe lista scurtă a conducătorului echipei ploieștene se află și Costel Enache (46 de ani), despre care se tot vorbește în ultima perioadă că este principalul favorit să fie noul antrenor al Petrolului.

Costel Enache: „Am primit un telefon de la Petrolul, dar atât”

Liber de contract după ce în luna septembrie s-a despărțit de FC Hermannstadt, Constantin Enache confirmă pentru Liga2.ro că a fost contactat de Petrolul, însă spune că nu i s-a făcut nicio propunere concretă. Antrenorul originar din Piatra Neamț va pleca joi din România, la Londra, și se va întoarce luni. Despre o eventuată ofertă de a merge la Petrolul, Enache ar fi încântat.

Numele lui Enache a fost vehiculat în ultima perioadă și ca posibil înlocuitor pentru Mihai Teja la Poli Iași, club unde a antrenat în 2013.

Costel, unde vei antrena, la Poli Iași sau la Petrolul Ploiești? În ultimele zile ai fost dat la ambele grupări.
Da, e o nebunie, sunt peste tot și nicăieri. Dar de la nimeni nu am o ofertă concretă. Absolut nimic. Ieri am primit un telefon de la Petrolul, dar atât. Fără ncio propunere. Doar ce faci, cum ești… Dar nu a fost o propunere, uite, știi, am vrea să… Nimic concret. De altfel, eu joi plec la Londra, pentru o dezvoltare personală. Am și biletele de avion luate. Merg la Arsenal, stau trei zile, am și bilet la meciul Arsenal – Manchester City, de duminică. Telefonul sună foarte mult, dar încerc să evit pentru că tot trebuie să dau niște explicații pentru ce nu s-a întâmplat.

Dacă vei fi chemat la Ploiești astăzi, mergi la discuții?
Asta e altceva. Sigur voi merge la discuții, e o oportunitate pentru mine. Aș lua în calcul această variantă. Dacă cineva se gândește la mine, e clar că iau în calcul, fără nicio reținere. Cu siguranță. Dar, deocamdată, nu s-a întâmplat asta.

Dar varianta cu Iașiul?
Nu știu de unde a apărut asta. Dar cred că Mihai Teja a făcut minuni la Poli Iași, a reușit lucruri minunate acolo. Nici nu știu de unde a apărut varianta cu Poli Iași. E o surpriză pentru mine. Nu am discutat cu nimeni.

În cariera de antrenor, Costel Enache a condus echipele CSM Roman, Ceahlăul, CSM Poli Iași, FC Botoșani, Astra și FC Hermannstadt. În plus, a fost selecționer la naționala U18 și U19 a României.

Cu Flavius Stoican antrenor, Petrolul a înregistrat în Liga 2 9 victorii, incluzând-o și pe cea anulată cu Daco-Getica, 7 egaluri și 5 înfrângeri, echipa fiind clasată după 21 de etape pe locul 8. Campionatul Ligii 2 se va relua la finalul lunii februarie 2020, iar Petrolul are meci pe teren propriu, cu Dunărea Călărași.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: George FILIP / Mediafax Foto

Autori: Marius ANGHEL, Narcis Pohoață Publicat: 12 Dec. 2019, 14:26 Actualizat: 12 Dec. 2019, 14:33 Campionat
Pe aceeași temă