Cornel Șfaițer: „Este o victorie foarte importantă”

Mihai Andries 30 Mar. 2013, 19:00 Campionat
Cornel Șfaițer:** „Este o victorie foarte importantă

Președintele clubului FC Botoșani este mulțumit în primul rând de cele trei puncte obținute la Constanța și consideră că victoria ar fi fost mult mai clară dacă nu apărea acea relaxare după eliminarea din minutul 32 al unui jucător de la Farul.

„Este o victorie foarte importantă pentru noi și mă bucur că am rămas pe primul loc în clasament. Am început foarte bine meciul dar după eliminarea jucătorului de la Farul a scăzut puțin concentrarea jucătorilor. De acum, trebuie să ne gândim la meciul de sâmbătă cu Dinamo II pe care trebuie să îl câștigăm. Nu avem voie să facem pași greșiți până la meciurile cu contracandidatele la promovare”, a spus Cornel Șfaițer.

Cât privește arbitrajul, oficialul botoșănean spune că protestele gazdelor sunt nejustificate. „Arbitrajul a fost unul bun. Când ai un arbitru de divizia A, nu înjuri”, a mai spus președintele clubului FC Botoșani.

 

Sursa: BTOnline
Foto: Eduard BLAGA

Mihai Andries 30 Mar. 2013, 19:00 Campionat
Pe aceeași temă