Cei mai buni în clasament, ultimii în derby-urile timișorene din acest an! Pelici, îngrijorat după ce Ripensia a pierdut și cu ASU Poli: „Sperăm să nu plângem la sfârșit”

Marius ANGHEL 21 Apr. 2019, 11:18 Campionat
  • Ripensia a pierdut, în retur, și derby-ul timișorean cu ASU Poli, la scorul de 1-0, după ce, anterior, îl cedase și pe cel cu ACS Poli, cu același rezultat.
  • Meciul desfășurat acum pe „Dan Păltinișanu”, cu echipa antrenată de Cosmin Petruescu, a fost unul destul de slab, cu două echipe vizibil fricoase.
  • După joc, Alexandru Pelici a spus că echipa sa, momentan pe locul 9, nu e salvată încă de la retrogradare și a comentat că penalty-ul dictat în minutul 90 este discutabil.

 

Arbitrul Paul Unimătan a dictat o lovitură de la 11 metri pentru care avea acoperire regulamentară, dar, într-adevăr, decizia a fost dată ușor. Pelici a punctat că egalul era mai echitabil, dar a precizat că echipei sale trebuie să-i fie rușine. „Cred că mai echitabil era egalul. Meciul se îndrepta către un egal, am avut situații de a marca și noi și Poli. Poli, în special în momentele fixe a fost foarte periculoasă. Noi am avut în debutul și în finalul jocului două ocazii monumentale prin Drăghici și Dumiter. Și apoi a venit acest penalty, despre care nu pot să spun foarte multe. A fost, nu a fost… L-a dat, s-a terminat 1-0. Felicit Poli pentru victorie, mult succes în tot ce fac. Nouă nu ne pică bine deloc această înfrângere. Trebuie să ne fie rușine pentru acest lucru. Speram să putem face un joc bun și să tranșăm jocul în favoarea noastră mult mai repede, decât să stăm să gafăm la finalul jocului. Nu trebuia să dăm șansa adversarului să ajungă la finalul jocului în acea situație. A fost o situație acolo, la Străuț, de fault sau nefault. S-a bulversat tot, nu ne-am mai respectat pozițiile în teren și a ajuns Stoi să facă un atac. Dacă a fost imprudent sau nu a fost penalty, nu mai contează. Important e că am pierdut aceste puncte”, a punctat Alex Pelici despre joc.

Cu 39 de puncte, Ripensia mai poate avea emoții în ultimele șapte etape

Roș-galbenii sunt, deocamdată, pe locul 9, dar cu șase puncte mai mult decât prima echipă de „sub linie”, Daco-Getica. „Vreau să trag un semnal de alarmă. Sper ca jucătorii să se trezească și cu toții să fim conștienți că încă nu suntem salvați de la retrogradare. Această înfrângere poate să atârne greu în lupta pentru salvare și sperăm să nu plângem la sfârșit. Am mai trecut prin momente din aceastea. S-au răzbunat situațiile. La Energeticianul am câștigat în ultimul minut, acum am pierdut în ultimul minut. Asta e fotbalul, dar trebuie să învățăm din greșelile altora, nu ca proștii, din greșelile noastre! Suntem cu toții vinovați, în frunte cu mine. Sunt primul vinovat pentru acest eșec și îmi asum acest lucru. Îmi cer scuze suporterilor noștri pentru această înfrângere. Știu că și-au dorit să câștigăm acest joc. Cred că mai echitabil era egalul. Probabil și Poli, din ultima schimbare pe care au făcut-o, ar fi fost mulțumiți că jocul curgea spre un rezultat de egalitate, dar așa se întâmplă când greșești”, a mai spus, supărat, Pelici.

Sincer, antrenorul a avut curajul să recunoască faptul că meciul a fost unul slab, dezamăgitor pentru un derby, fie el și între locurile 9 și 10 din liga secundă. „Da, a fost o crispare. În mod normal, trebuia să fie o cursivitate, un joc mai frumos, cu mai multe… Dar aceștia suntem și atâta putem să oferim la momentul acesta. Cred că dacă s-ar fi înscris mai devreme, ar fi fost un joc mai deschis”, a mai precizat „Pelicanul”.

Deși stă cel mai bine în clasament, dintre cele trei echipe timișorene prezente în Liga 2, Ripensia e ultima în acest an la meciuri directe, cu două înfrângeri asemănătoare în fața celor două Poli, ACS și ASU.

Ripensia se află pe locul 9, cu 39 de puncte, iar în etapa următoare joacă în deplasare, vineri, de la ora 18:30, la Universitatea Cluj.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Dani AMARIEI și Leczki JOZSI / Mediafax foto

Marius ANGHEL 21 Apr. 2019, 11:18 Campionat
Pe aceeași temă