Ca și retrogradați

06 Jun. 2009, 14:25 Campionat
Ca și retrogradați

E clar. În proporție de 90%, Universitatea va juca meciurile din sezonul viitor vinerea după-amiaza, după ce au fost umiliți la Deva, de Mureșul, scor 3-0. Astfel, clujenii mai au șanse doar teoretice să rămână în liga secundă.

Mai întâi Lintaru s-a jucat cu apărarea clujeană și a marcat sec, pe lângă Fărcaș (minutul 12), apoi Bițiș a majorat scorul cu un șut de la 16 metri (34), la capătul unei faze create de același Lintaru. Duși în pragul disperării, suporterii Universității au întors spatele jucătorilor, iar unii dintre ei chiar și-au arătat posteriorul. Scandarea preferata a devenit „Dorinel, m..e Dorinel”.

Suller a fost eliminat cu puțin înainte de pauză, după care umilința a continuat prin golul trei, semnat tot de Bițiș (57), care a fructificat o eroare incredibilă a lui Marincău. Un minut mai târziu, Pribac a zduduit bara, iar suporterii Universității au decis să părăsească stadionul. În prelungiri, Sântejudean și Dolha au ratat golul de onoare, Universitatea plecând de la Deva cu coada între picioare.

 

În conferința de presă de la finalul meciului Mureșul Deva – „U” 3-0, antrenorul clujenilor, Dorinel Munteanu a admis că ar putea părăsi echipa pe care a dus-o în Liga a III-a.

„E cea mai urâtă zi din viața mea. Mi-am dorit foarte mult ca Universitatea să se fi salvat. Nu am reușit, deși am sperat până în ultimul moment. Îmi pare foarte rău că am retrogradat. Nu pot să accept acuzele care mi s-au adus, că eu aș fi fost principalul artizan al retrogradării. Și eu am partea mea de vină, dar nu-mi pare rău că m-am întors la Universitatea. Nu știu dacă mai rămân, trebuie să discut cu domnul Teodor Pop (managerul echipei – n.r.)”, a explicat „Neamțul”.

 

sursa:clujeanul.ro

06 Jun. 2009, 14:25 Campionat
Pe aceeași temă