ASU Poli va întâlni una dintre cele mai în formă echipe din acest moment a campionatului Ligii 2 pe stadionul „Dan Păltinișanu”, acolo unde se va muta pentru următoarele jocuri din această toamnă. Dunărea Călărași are șase victorii consecutive de când a fost preluată de Dan Alexa și vine la Timișoara pentru a-și continua seria pozitivă și pentru a-i face un cadou antrenorului bănățean.
Politehnica vine după o serie de trei jocuri în care nu a câștigat, are doar un punct acumulat, iar antrenorul Bogdan Andone sună adunarea și cere o nouă victorie, indiferent de adversarul pe care îl va întâlni. „E un meci important pentru ambele echipe. Dunărea vine după o serie de șase meciuri cu victorie, în vreme ce noi venim după trei partide în care nu am reușit să câștigăm. Au fost însă trei meciuri în care am prestat un joc bun. E momentul să terminăm cu cadourile, cu punctele pierdute cu mare ușurință și aștept ca sâmbătă băieții să se mobilizeze 100%, să fie concentrați și determinați, pentru a putea obține toate cele trei puncte. Nu contează unde se joacă meciul, nu contează cine e adversarul, nu ne mai permitem să pierdem puncte, să facem cadouri… Avem nevoie de puncte și sper ca băieții să înțeleagă acest lucru și să fie concentrați pe tot parcursul jocului, să trateze fiecare fază cu mare atenție și să profităm de situațiile pe care ni le creăm”, spune, citat de Druckeria, Bogdan Andone.
Tehnicianul alb-violeților vede Dunărea o echipă pragmatică, lucru pe care și l-ar dori și el de la jucătorii săi. „Dunărea e o echipă cu liniște financiară, cu jucători de calitate pentru nivelul Ligii a 2-a. Din ce am văzut, e și o echipă pragmatică, joacă direct pe poartă și profită de greșelile adversarului. Cu siguranță, mi-aș dori să fim și noi mai pragmatici, pentru că la sfârșitul meciului contează punctele. Că joci urât, că joci frumos, că joci slab sau spectaculos, la sfârșit rămân punctele. Aș prefera să fim o echipă mult mai pragmatică, dar după cum am spus, avem jucători de foarte bună calitate, care sunt mult mai preocupați și joacă atunci când au mingea, iar pe faza de apărare suferim tocmai la această determinare și prin lipsa de sacrificiu”, a mai spus Andone, care s-ar putea baza în acest meci și pe Carol Taub și Radu Motreanu, reveniți la antrenamente în ultimele zile.
Predescu: „Știm ce ne așteaptă, știm că va fi un meci dificil”
În sezonul trecut, ASU Poli a câștigat ambele meciuri cu Dunărea. A fost 3-2 la Călărași și 4-1 la Timișoara, în această din urmă partidă reușind să câștige după ce a fost condusă și a evoluat cu un jucător mai puțin.
Cornel Predescu nu era polist la aces vreme, însă mijlocașul de 29 de ani ar vrea ca echipa sa să obțină un nou succes împotriva Dunării. „Ne bucură foarte mult revenirea echipei pe stadionul «Dan Păltinișanu». E pentru prima oară în acest sezon. Suntem conștienți că nu avem decât varianta victorie în această partidă. Știm că Dunărea Călărași a înregistrat șase victorii consecutive de la venirea lui Dan Alexa. Știm ce ne așteaptă, știm că va fi un meci dificil, dar suntem montați, suntem încrezători și sperăm să obținem toate cele trei puncte”, a declarat Predescu, citat de Druckeria.
Experimentatul jucător speră astfel ca ASU Poli să iasă din pasa neagră pe care o traversează de trei etape. „Se pare că în ultimele trei meciuri nu am înregistrat rezultatele dorite, chiar dacă, din punctul meu de vedere, jocul nostru a fost în creștere. Sperăm să reglăm anumite aspecte ale jocului, pe care nu le-am gestionat până acum așa cum ar fi trebuit și să obținem de acum înainte rezultate pozitive. Să începem și noi o serie de victorii, de ce nu?”, mai spune Cornel Predescu, care runda trecută, în înfrângerea cu 1-2 de la Afumați, a înscris primul său gol pentru Politehnica: „Mă bucur foarte mult că am spart gheața, dar îmi pare rău că nu am reușit să ajut echipa la final prin golul meu. Sper să fie un început pentru mine, chiar dacă suntem aproape de jumătatea turului de campionat. Îmi doresc să ajut mai mult echipa de acum înainte”.
Meciul ASU Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași, din etapa a 10-a a Ligii a 2-a, va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Foto: Emanuel Titus Ilieși / Druckeria