Eșecul la scor înregistrat în timpul săptămânii la București, cu Rapid (scor 0-3), în Turul 4 al Cupei României, nu le-a afectat moralul jucătorilor echipei Dunărea Călărași, după ce runda trecută reușeau să câștige primul lor meci în acest sezon de Liga 2, 2-0 la Sportul Snagov. Chiar dacă de această dată a avut-o în față pe Universitatea Cluj, Dunărea nu s-a speriat de numele adversarului din etapa a 7-a, a învins-o cu 3-2 și a obținut a doua victorie în acest campionat.
Artur Crăciun, meci de coșmar, cu două penalty-uri comise, gafă la primul gol, dar și o reușită în poarta lui Calancea
Dunărea a început prost meciul cu „U” și a încasat gol încă din minutul 2, după ce Kay a reluat cu capul din 6 metri în plasa porții lui Calancea. Însă trupa lui Cristi Pustai a avut replică și agalat după o respingere proastă a lui Crăciun. Mingea trimisă în centru a fost reluată de Serges Ekollo (26) din voleu, de la 17 metri, direct sub transversală. Iar același Crăciun avea să comită henț în propriul careu, la o încercare de a prelua cu pierput, dar Dur-Bozoancă l-a scos, parând penalty bătut de Bogdan Rusu (30). La pauză s-a intrat însă cu 2-1, după ce Gaston Mendy (43) a prins un șut puternic la colțul scurt și l-a învins pe portarul clujenilor.
În partea secundă, Artur Crăciun (61) și-a mai spălat din păcate atunci când a marcat cu capul din 6 metri, tot de pe linia de 6 metri, după o altă centrare din corner. Crișan (74) a irosit o mare ocazie din 5 metri, trimițând pe lângă poartă, dar Rusu a profitat de ziua slabă a lui Crăciun și a obținut un nou penalty pentru Dunărea. De această dată a bătut Bogdan Șandru (77), care a înscris fără probleme și a asigurat victoria călărășenilor cu 3-2.
Cu încă o victorie acumulată în acest debut de sezon, abia a doua, Dunărea acumulează 8 puncte și se urcă pe locul 14. În schimb, „U” Cluj rămâne cu trei puncte și e tot pe locul 19, penultimul din Liga 2.
Cristian Pustai: „Avem probleme la fazele fixe, dar trebuie semnalat și că echipa nu a cedat, a mers mai departe”
La finalul partidei de la Călărași, Cristian Pustai a vorbit despre greșelile făcute de jucătorii săi la fazele fixe, de puterea de a reveni în joc și despre situațiile mari irosite. Antrenorul Dunării e convins că echipa sa va începe să aibă rezultate și să urce în clasament.
„A fost un meci greu, exact cum ne și așteptam, pentru că suntem două echipe bune, două echipe care și-au propus, îndreptățit, promovarea în Liga 1, dar două echipe care au început mai greu. Mă bucur că astăzi, chiar dacă am avut un început foarte greu de joc, să primești gol în minutul 2 cred, sau 3, la o fază fixă, la situația în care suntem… A fost foarte greu și vreo 10-15 minute am resimțit acest șoc, dar încet, încet, situația s-a schimbat odată cu trecerea timpului, cu evoluția din ce în ce mai bună, cu ocaziile create, cu goluri marcate, de data aceasta am reușit din nou să trecem la cârma jocului, la avantaj pe tabela de marcaj. Pe urmă exact ceea ce ne-am povestit și în pauză, am schimbat și așezarea, însă am primit de data aceasta gol din zonă centrală cu capul. Iarăși din fază fixă. E o problemă, nu avem o talie foarte bună și la fazele fixe, mai ales la cornere, avem probleme pe care va trebui în timp să le remediem. Dar, același lucru trebuie semnalat că echipa nu a cedat, a mers mai departe. Am avut iarăși și situații de gol, pentru că e bine să ai, de fapt nu situații, că astea deja nu mai sunt situații, Gliga are în fiecare meci o ocazie de singur cu portarul, văd că Moise îl imită, a avut și Serges o centrare bună. La 2-2 am reușit să ducem peste adversar și să ne creăm ocazii mari de gol. Asta înseamnă că jucătorii au avut încredere, au sperat și au reușit până la urmă să câștige un meci foarte important. În momentul ăsta, avem patru rezultate pozitive consecutive, deja sunt două victorii consecutive, ceea ce ne dă speranțe că echipa va urca, încet, încet, în clasament”, a spus Pustai la conferința de presă.
„U Cluj era o echipă cu moralul la pământ. S-au restructurat prin aceste schimbări. Nu este de neglijat”
Antrenorul Dunării a vorbit și despre cum e să începe un meci de la 0-1 și cum a văzut-o pe „U” Cluj după schimbările efectuate în ultima săptămână. „Ce poate să simtă un antrenor când intri pe teren și faci o analiză a unei echipe pe care știam că o întâlnim și că va fi total schimbată. Deci dacă mă întrebați de echipa Clujului până la momentul acesta aveau câte un corner prin min. 70, n-au reușit să dea niciun gol în deplasare. Adică era o echipă cu moralul la pământ. Eh, prin schimbarea aceasta și-au restructurat și ei pe acolo jucătorii, au venit, vedeți, cu o echipă cu jucători cu experiență, cu jucători valoroși. Nu este o echipă de neglijat U Cluj, și mai ales la prima situație să iei gol, normal că am simțit o frustrare. Și când primești gol pe o fază fixă, lucruri pe care le antrenezi, te doare și mai tare. Dar o să încercăm să vedem unde este problema. E clar, lipsa de talie e un punct nevralgic, avem doi închizători buni, cu travaliu, și Boboc și Preoteasa însă nu au talie și doar cu fundașii centrali, e cam puțin într-o echipă și atunci va trebuie să vedem poate regândim așezarea. Astea sunt probleme tehnice, să încercăm o apărare mixtă. Vom vedea la antrenamente”, a mai spus Pustai.
„Se ratează lovituri de la 11 metri. Au ratat jucători mai mari decât Bogdan Rusu”
Acesta a analizat și evoluția atacantului său Bogdan Rusu, care a ratat un penalty, dar s-a recompensat scoțând lovitura de pedeapsă din care s-a marcat golul decisiv.
„Bogdan Rusu a avut o evoluție bună. Se ratează lovituri de la 11 metri. Au ratat jucători mai mari decât Bogdan Rusu. Asta i-am și zis. Să continue să alerge, să se zbată, să apară în gura porții. Este un atacant care are și el nevoie de gol. A reușit să îl obțină pe al doilea. E bine că a fost mai pe final și am reușit să păstrăm acest avantaj. Într-adevăr, e prima victorie, avem patru rezultate pozitive și eu spun că suntem pe drumul bun”, a declarat Pustai.
În etapa următoare, Dunărea Călărași joacă în deplasare la CS Mioveni.
DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – UNIVERSITATEA CLUJ 3-2
Serges Ekollo 26′, Gaston Mendy 43′, Bogdan Șandru 77′ – penalty / Kay 2′, Artur Crăciun 61′
Calancea – Sabangeanu (Marrone 71′), R. Crișan, Bg. Șandru (cpt.), Mendy – Rob. Boboc, Preoteasa – Gliga (Andr. Moise 80′), Ekollo, Zete (I. Sârbu 60′) – Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Krell – Mutu, Honciu, Bawab
Antrenor: Cristian Pustai
Dur-Bozoancă – R. Takacs, Art. Crăciun, Kay, Gomes (Taub 71′) – Ceitil (Burghele 82′), Dican – Nic. Pîrvulescu, Goga (cpt.)(Vl. Mihalcea 57′), G. Florescu – Al. Pop
Rezerve neutilizate: Gorcea – Berci, Telcean, Inacio
Antrenor: Adrian Falub
Stadion: Complex Municipal Dunărea – Teren 1 „Ion Comșa” (Călărași); Arbitru: Eduard Ioniță; Asistenți: Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase (toți din Galați); Rezerve: Sorin Costreie (Buftea); Observatori: Cornel Sorescu (Pitești) și Petre Badea (Tulcea).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Cătălin NIȚU / AFC Dunărea Călărași