Bogdan Andone și-a învins, cu ceva emoții, fosta echipă, Metaloglobus, pe care a antrenat-o în primele 10 etape ale actualului sezon. Energeticianul s-a impus cu 2-1 la Petroșani împotriva bucureștenilor, cu golul decisiv marcat de Vlad Rusu în minutul 87, a profitat de remizele scoase de Pandurii și UTA și a urcat peste ele în clasament, pe locul 8.
O contribuție importantă la acest succes au avut-o atacantul Vlad Rusu, cât și mijlocaș Vlad Tudorache, mutat în defensivă în timpul jocului. După o perioadă de accidentări și șase jocuri în nu a mai marcat, Rusu a înscris de două ori cu Metaloglobus și a ajuns la cota 10 în acest sezon.
„A fost un meci extrem de dificil. Mă și așteptam la lucrul acesta. E fosta mea echipă, cu jucătorii cu care am lucrat și pe care îi cunoșteam. Le-am zis băieților să se gândească doar la meci, la ce e strict sportiv. Nu am pregătit meciul special, nu a fost nimic de demonstrat. Jucătorii de acolo, patronul clubului, sunt oamenii de fotbal cărora le doresc tot binele, să adune cât mai multe puncte, iar eu îmi felicit echipa pentru victorie.
Este dificil de alcătuit o echipă în momentul de față. M-am gândit toată săptămâna la mutarea cu Vlad Tudorache. Am început cu el mijlocaș central, iar apoi am făcut niște schimbări și mi-au ieșit. Mă bucur pentru Vlad Rusu că în sfârșit a spart gheața. Juniorii au muncit la acest meci și muncesc mult la antrenamente, progresează. Mă bucur că au ajutat echipa să câștige. Seniorii sunt puțin dezavantajați, pentru că trebuie să gestionăm situația juniorilor. Ușor vor veni și rezultatele. Vom lua fiecare meci în parte. De mâine pregătim meciul de la Chindia și apoi vedem ce urmează la Oradea și Timișoara, dacă se va mai juca la Timișoara”, a spus Andone la finalul meciului cu Metaloglobus.
În această săptămână, Energeticianul joacă la Târgoviște, joi, de la ora 14:00, cu Chindia, iar duminică, de la ora 11:00, are meci la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea.
Articol scris de Loredana JUGLEA