Amadio s-a simțit rău, Matijas – debut nefericit în „alb-roșu”

Mihai Andries 28 Apr. 2013, 17:45 Campionat
Amadio s-a simțit rău,** Matijas - debut nefericit în „alb-roșu

Dacă rămânerea pe bancă a lui Sindou Dosso a fost cauzată de folosirea lui Supic, Kovacevic și Godfred ca jucători extracomunitari, absența lui Remo Amadio dintre buturile „textiliste” a surprins pe toată lumea. Italianul a fost titularul incontestabil al returului și Adrian Falub nu avea motive să nu conteze pe el și la Râmnicu Vâlcea.

„Cu o oră înainte de meci, mi-a spus că se simte rău, că are amețeli, diaree și a și vomitat. Nu este o situație prea plăcută, mai ales că ea s-a repetat după numai două săptămâni. Același lucru l-am pățit cu Matei, înainte de meciul cu Damila, doar că el a avut o problemă la genunchi. Aceste situații nu trebuie să se întâmple la o formație cu pretenții”, a afirmat antrenorul „textiliștilor”.

Astfel, în poarta UTA-ei și-a făcut apariția – în premieră, pentru un meci oficial – Jonathan Matijas. Se poate spune că francezul a avut partea sa de vină la ambele reușite ale vâlcenilor, însă a fost încurcat destul și de indecizia fundașilor din fața sa. „La câte erori am comis cu toții astăzi, nu are rost să acuzăm că unul a greșit mai mult sau mai grav ca altul”, consideră Falub.

Pe lângă cele două schimbări provocate de evoluțiile modeste ale lui Godfred și Supic, arădenii au mai renunțat și la Laso la mijlocul reprizei secunde. „Nu mai putea continua, fiindcă a acuzat dureri în zona mușchilor inghinali”, a explicat Adrian Falub înlocuirea argentinianului.
 

 

Sursa: Sport Arad
FOTO: Dan Lixandru (Râmnicu Vâlcea)

Mihai Andries 28 Apr. 2013, 17:45 Campionat
Pe aceeași temă