„Am jucat în nouă astăzi”

11 Sep. 2011, 16:13 Campionat

Președintele clubului FC Botoșani consideră că în repriza secundă a meciului de la Galați, roș-alb-albaștrii au jucat cu doi oameni mai puțin, făcând referire la prestația foarte slabă a atacanților Chișu și Matiș. Oficialul botoșănean susține că va avea o discuție cu tehnicianul Marius Popescu pentru a vedea dacă acesta poate redresa jocul.

„Nu am avut ce vedea în meciul de astăzi. Am făcut o primă repriză bună, am stat bine în teren și nici nu mă gândeam la pauză că putem pierde meciul. În repriza a doua am jucat foarte slab. E clar că nu ai nicio șansă cu acei copii în atac. Noi am jucat în nouă astăzi. Vom avea o discuție foarte serioasă cu antrenorul pentru a vedea ce vom face”, a spus Cornel Șfaițer.

Sursa: btonline.ro

11 Sep. 2011, 16:13 Campionat
Pe aceeași temă