Adrian Mihalcea și-a revenit cu greu după ce echipa sa a fost de nerecunoscut în meciul de sâmbătă de la Timișoara, cu ASU Poli, în etapa a 33-a a Ligii 2. Dunărea Călărași a avut 1-0 după reușita lui Cătălin Țîră din minutul 28 și apoi s-a trezit în superioritate numerică în minutul 36, odată cu eliminarea lui Ioan Mera. Oaspeții s-au relaxat după aceste două evenimente care le ușurau restul jocului, însă au fost surprinși. În inferioritate numerică, alb-violeții au jucat mult mai bine, au egalat până în pauză, prin super-golul lui Răzvan Ghinescu (43), iar în repriza secundă au șters pe jos cu călărășenii. Ștefan Blănaru (50, 63) și Ionuț Vucea (87) l-au mai învins de trei ori pe portarul Cezar Lungu, astfel că Dunărea a plecat învinsă cu un umilitor 1-4 de la Timișoara, cu toate că timp de o oră au jucat cu un om în plus pe teren.
Mihalcea consideră că vina pentru acest rezultat îi aparține. „A fost un meci pe care, din păcate, băieții l-au abordat cu o atitudine neprofesionistă. Un meci care părea relativ ușor, noi am înscris primii, ei au primit un cartonaș roșu încă din prima repriză, s-a terminat prost pentru noi. Dar iată că se poate întâmpla și una ca asta. Nu-i un capăt de țară și e clar că n-ar trebui să se mai repete o astfel de „poveste”. Fotbalul îți poate da o astfel de palmă dacă îl tratezi cu indiferență. Dacă nu ai o atitudine corespunzătoare, dacă nu ești responsabil pe toată durata partidei, pot interveni și astfel de momente total dezagreabile”, a spus, pentru site-ul oficial al Dunării, Mihalcea.
„Vina, aproape în totalitate, este a mea. Poate că nu am reușit să-i motivez, să-i readuc fizic la un nivel optim după jocul epuizant cu UTA. Trebuie să rezolvăm rapid această problemă. N-am arătat, cu excepția primelor 25-30 de minute, ca o echipă. Am fost parcă 11 jaloane pe teren, fiind practic depășiți la toate capitolele. Rezultatul a fost totuși un accident și sunt convins că ne putem reveni până sâmbătă, când va avea loc jocul cu CS Balotești”, a mai declarat Mihalcea.
După acest eșec drastic, Dunărea se află pe locul 9 în clasamentul Ligii 2, cu 44 de puncte. În etapa următoare, a 34-a, călărășenii vor juca acasă, sâmbătă, de la ora 11:00, cu CS Balotești, penultima echipă din Liga 2.