ALRO, victorie pentru speranțe renăscute

Fechita Bogdan-Andrei 31 Mar. 2011, 09:25 Campionat
ALRO, victorie pentru** speranțe renăscute

Spectacol fotbalistic oferit de echipa slătineană pe stadionul
„1 Mai”, în partida în care elevii lui Corneliu Papură au primit
vizita formației ACSMU Politehnica Iași. Jucătorii grupării de pe
Olt s-au impus în fața moldovenilor cu 3-0 și păstrează șanse la
ocuparea unuia dintre locurile promovabile ale seriei.

Un meci care a stârnit nemulțumiri legate de data la care a fost
reprogramat de Federație a avut un final fericit pentru cei de la
Alro.

Echipa slătineană a câștigat la scor de neprezentare disputa cu una
dintre aspirantele la accederea în Liga I, Poli Iași, la capătul
unei prestații remarcabile a fotbaliștilor aflați sub comanda lui
Papură. Cele două formații nici nu se așezaseră bine în teren, iar
publicul prezent pe „1 Mai” exulta la prima reușită a gazdelor,
Precup învingându-l pe Huțan cu o reluare din colțul careului mic,
după o pasă primită de la Dulcea (‘3).
Aluminiștii s-au aflat și în continuare la cârma ostilităților, iar
Sergiu Popescu (‘8) și Dulcea (’11) ar fi putut dubla avantajul de
pe tabelă.

Cea mai mare ocazie i-a aparținut însă lui Ene, care a trimis cu
capul puțin pe lângă bară o minge respinsă în față de goalkeeper-ul
formației vizitatoare (’19). Replica elevilor lui Adrian Falub a
venit târziu, Lukacs ratând ținta cu o execuție de la 14 metri
lateral dreapta (’38).

Show și
în partea secundă

Combinațiile de efect ale echipei slătinene nu au lipsit nici după
pauză, iar la 12 minute de la reluare a venit și golul doi. Ene a
centrat de pe dreapta, mingea deviată de un fundaș advers a ajuns
la Eduard Stoica, al cărui șut de la 14 metri s-a oprit în plasa
porții moldovene.

La scurt timp, cei de la Alro au dus scorul la 3-0, după ce Dulcea
a înscris cu capul din marginea careului mic, în urma unui balon
primit de pe flancul stâng (’59).

La acest rezultat, oaspeții au încercat să iasă mai mult joc, iar
nou-intratul Tene l-a pus la încercare pe Marinescu cu un șut la
colțul scurt, însă acesta a fost la post (’67). Crețu, pentru Poli,
respectiv Precup au irosit ocaziile finalului de partidă, ultimul
fluier al „centralului” Rusandu declanșând fiesta în tribunele de
pe „1 Mai”.

În urma acestui succes, Alro a urcat pe poziția a cincea în
ierarhia seriei, aflându-se la trei puncte distanță de ocupanta
locului secund, Petrolul Ploiești, și la cinci lungimi de liderul
FC Bihor.

ALRO Slatina: Marinescu, Pasăre, Kalai, Vodiță
(’10), Ghindeanu, Sergiu Popescu, Quist, Precup, Eduard Stoica (’85
Voicu), Dulcea, Ene (’63 Dumitra).

ACSMU Politehnica Iași: Huțan, Crețu, Vlaicu,
Panc, Siminic, Drida, Pătrașcu, Tudor, Florea (’46 Tene), Lukacs
(’77 Marin), Herghelegiu (’55 Kamara).

sursa: Gazeta Nouă

Fechita Bogdan-Andrei 31 Mar. 2011, 09:25 Campionat
Pe aceeași temă