Alexa a vorbit la superlativ despre elevii săi: „Suntem pe primul loc, meritat”

Alexa a vorbit la superlativ despre elevii săi:**

ACS Poli a trecut pe primul loc la finalul turului în Seria 2 a Ligii 2 după victoria cu FC Olt, scor 3-0. Antrenorul Dan Alexa era foarte mulțumit de evoluția jucătorilor săi, pe care i-a lăudat individual, dar avertizează că vinerea viitoare Mioveniul se poate dovedi un adversar mai dificil.

„A fost un meci așa cum ne așteptam. FC Olt, o echipă organizată până a primit primul gol. Echipa s-a descătușat, mai puteam da apoi patru, cinci, poate exagerez. Mai ales în repriza a doua. Mă bucură foarte mult cele trei puncte, evoluția atacanților, că avem echilibru. Nu atacăm fără să ne apărăm și nu ne apărăm fără să atacăm. Am câștigat la omogenitate. Din păcate ne așteaptă un meci cu cea mai în formă echipă, CS Mioveni, a eliminat-o pe Dinamo. Suntem pe primul loc, meritat. Practic am câștigat opt meciuri din zece. E un procentaj bun. E regretul meciurilor cu Vâlcea și Reșița, dar poate e mai bine că s-a întâmplat atunci”, a declarat Dan Alexa după 3-0 cu slătinenii.

Alexa: „Va fi o luptă care pe care”

Succesul cu FC Olt înseamnă și primul loc în Seria 2 pentru ACS Poli care a depășit-o pe Metalul, echipă care a stat în această rundă. Alexa nu va putea miza la următorul joc pe Popescu, suspendat pentru cumul de galbene, dar are la dispoziție soluții de înlocuire.

„Trag un semnal, e doar turul, va fi o luptă care pe care, dar nu pot să iau din meritele noastre. Am avut acest obiectiv, terminarea turului pe primul loc. Au fost și momente grele în acest tur, în care multă lume și-a pierdut încrederea. Echipa a arătat că merită să fie pe primul loc. Avem jucători chiar foarte buni. Henrique ne-ar fi ajutat foarte mult și în Liga I. O să vedeți că și Rody e un mare plus pentru noi”, a mai spus Alexa. Tehnicianul timișorenilor a continuat prin a-i numi pe rând pe fiecare dintre elevii săi de a căror evoluție a fost încântat.

Oltenii au refuzat să trimită om la conferința de presă de după eșecul usturător cu ACS Poli

În premieră la un joc oficial disputat de ACS Poli pe teren propriu, vizitatorii nu și-au trimis niciun reprezentat la întâlnirea cu presa de după partidă. Cu Dan Oprescu suspendat patru etape de FRF, FC Olt l-a avut azi „principal” pe antrenorul Victor Crângureanu, dar fostul jucător al lui Poli AEK nu s-a prezentat la conferința tehnicienilor, precum nici un alt reprezentant al echipei oltene.

Slătinenii au fost învinși clar cu 3-0 în Banat. Suspendat pentru criticile la adresa arbitrajului de la jocul echipei sale la Pâncota, antrenorul Dan Oprescu a luat loc doar în tribună. El a stat aproape de masa presei în prima repriză. Tehnicianul oltean stabilit la Arad a plecat apoi la pauză pentru a da noi indicații echipei care a fost azi pregătită pe hârtie de „secundul” Victor Crângureanu, nimeni altul decât mijlocașul care a făcut parte din lotul lui Poli AEK în 2002.

Fostul jucător cu CV în Republica Moldova nu s-a prezentat însă la întâlnirea cu mass-media. Oltenii au ales probabil astfel să protesteze la decizia FRF de a-l suspenda drastic pe Oprescu. Decizie contestată de FC Olt.

Vizitatorii au avut azi noi motive de nemulțumire pe finalul reprizei. Fundașii s-au oprit la o fază la care Henrique a preluat lângă linia de aut, dar faza a continuat și de aici a rezultat golul doi, înscris de Popescu. Imediat s-a fluierat finalul primei reprize iar portarul Nuno Claro a fost printre cei mai vehemenți dintre colegii săi la adresa brigăzii conduse de Adrian Ilyeș. Gestul oaspeților e însă de neînțeles la adresa jurnaliștilor, mai ales că la Timișoara au fost prezenți și reprezentanți ai presei din Slatina.

Sursa: Sport9
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Pe aceeași temă