AFC Hermannstadt, pentru a 12-a oară lider în Liga 2 în 18 etape. Ce-l nemulțumește pe Pelici după meciul cu CS Mioveni. „Asta ne-a costat”

Marius ANGHEL 21 Nov. 2017, 11:42 Campionat

AFC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul susținut luni seară pe terenul echipei CS Mioveni, la debutul lui Laurențiu Roșu ca antrenor al argeșenilor, cât și la revenirea lui Alexandru Pelici, antrenorul sibienilor, pe terenul fostei sale formații. Cu o etapă înainte de finalul turului, AFC Hermannstadt are 41 de puncte și se află la distanță de un punct față de ocupanta locului 2, Dunărea Călărași, și cinci de Chindia Târgoviște, echipa de pe locul 3.

După o primă repriză destul de echilibrată, fără mari ocazii de gol, exceptând bara lui Daniel Tătar din minutul 5, jocul a devenit mai animat în partea a doua, atunci când s-a înscris și de două ori. Sibienii au deschis scorul în minutul 69, prin Cosmin Neagu, care a fructificat o pasă primită de la Bogdan Rusu, însă avantajul a fost anihilat rapid, după ce Ionuț Mîrzeanu a profitat de o deviere în careu și a egalat cinci minute mai târziu, în minutul 74.

„Îmi felicit echipa pentru munca depusă, pentru acest punct obținut, un punct care ne readuce pe primul loc. Este un punct muncit, pe un teren unde se câștigă greu, contra unei echipe bune a campionatului și sunt convins că și ceilați adversari sau contracandidate ale noastre în lupta pentru primele locuri vor avea viață grea. Doresc mult succes celor de la CS Mioveni. Mi-a părut bine să-mi revăd foștii jucători și le doresc mult succes în continuare”, a spus Pelici la conferința de presă.

Pelici crede că echipa sa ar fi fost mai îndreptățită să plece cu o victorie de la Mioveni, însă e mulțumit și cu punctul obținut pe un teren unde e convins să se vor încurca și contracandidatele la promovare. „După raportul ocaziilor, meritam să câștigăm, meritam victoria. Din nefericire, ne-am jucat cu ocaziile, iar asta ne-a costat. Mioveniul a egalat la primul și totodată singurul lor șut mai însemnat. Una peste alta, important este că am obținut punctul care ne readuce pe primul loc. Am menținut aceeași distanță față de Călărași și de Chindia. Ne dorim să terminăm cel puțin turul pe primul loc, suntem acolo, la un ecart de cinci puncte față de Chindia și ne dorim să rămânem între primele două clasate. E un campionat de anduranță și fiecare punct contează. E presiune, dar presiunea înseamnă performanță. E o presiune constructivă”, a mai spus antrenorul echipei sibiene.

Întrebat de la conferință de propria echipă, pe care a găsit-o odată cu aducerea sa în vară, după promovarea din Liga 3, Pelici a precizat că actualul lot este format de el, astfel că rezultatele i se datorează în mare măsură. „E o echipă pe care am format-o, pentru că din echipa de anul trecut mai sunt în teren… astăzi a fost unul titular (n.r. – de fapt au fost doi, Radu Crișan și Daniel Tătar) și unul care a intrat pe parcurs (n.r. – Petrișor Petrescu), deci e o echipă nou formată, ca să spun așa. Dar băieții s-au acomodat unii cu alții, s-au omogenizat repede și rezultatele apar atunci când este liniște și ești lăsat să contruiești. Este important managementul”, a comentat Pelici, care a refuzat să comenteze reîntâlnirea cu conducătorii clubului din Mioveni: „Nu comentez. Băieții sunt la fel de frumoși și mi-a părut bine să-i revăd”.

După remiza de la Mioveni, AFC Hermannstadt și-a păstrat pentru a 12-a oară poziția de lider în acest sezon, în 18 etape. De cinci ori pe prima poziție s-a aflat Ripensia Timișoara, iar o dată Dunărea Călărași.

În următoarea etapă, a 19-a, ultima a turului, AFC Hermannstadt joacă pe stadionul Municipal din Sibiu cu Sportul Snagov (locul 8, 26 puncte), sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 14:00. CS Mioveni o întâlnește duminică, 26 noiembrie, de la ora 14:00, în deplasare pe CS Balotești.

Foto: Mihai Neacșu (fb CS Mioveni)

Marius ANGHEL 21 Nov. 2017, 11:42 Campionat
Pe aceeași temă