Călărășenii au revenit de luni la antrenamente după mini-vacanța de Paște! Mihalcea: „Vrem să continuăm seria pozitivă de jocuri”

Marius ANGHEL 18 Apr. 2017, 14:16 Liga 2
Călărășenii au revenit de luni la antrenamente după mini-vacanța de Paște!** Mihalcea:

Cum Dunărea Călărași a evoluat în etapa a 29 tocmai miercuri, atunci când a câștigat pe teren propriu cu 2-0 meciul cu Olimpia Satu Mare, echipa lui Adrian Mihalcea a beneficiat apoi de o mini-vacanță de patru zile. Jucătorii au primit liber după joc și au mers acasă pentru a sărbători Paștele, însă luni, a doua zi după sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos, Mihalcea a sunat adunarea.

Antrenorul Dunării speră ca aceste zile să le fi dat forțe proaspete elevilor săi, care duminică, 23 aprilie, de la ora 11:00, au meci în deplasare, la Clinceni, cu Academica. „Am avut noroc că am jucat cu Olimpia miercuri, având astfel la dispoziție o mini-pauză de câteva zile. De luni am revenit la muncă și ne vom pregăti foarte bine, întrucât duminica viitoare ne așteaptă un meci la fel de important la Clinceni, cu FC Academica. Vrem să continuăm seria pozitivă de jocuri, iar băieții știu prea bine că dacă vrem să mergem pe această linie, aceste zile de pauză n-ar trebui să-i afecteze”, a declarat, pentru site-ul oficial al Dunării, Mihalcea.

După desfășurarea întregii etape a 29-a, Dunărea se situează pe locul 10 în clasament, cu 35 de puncte, cu cinci mai multe decât Academica Clinceni, care e pe locul 13. În tur, rezultatul dintre cele două echipe a fost unul egal, 0-0.

Dunărea, pe 7 conform rezultatelor obținute doar în 2017

În altă ordine de idei, Dunărea Călărași se află pe locul 7 într-un clasament alcătuit pe baza rezultatelor înregistrate doar în 2017. Echipa pregătită de Adrian Mihalcea a obținut trei victorii, trei remize și o înfrângere în cele 7 jocuri disputate, totalizând 12 puncte. Pe prima poziție se află Juventus, cu maxim de puncte acumulat, 21, e urmată de Chindia (18 pct.), CS Mioveni și Sepsi OSK (ambele cu 16 puncte).

Clasament rezultate obținute doar în 2017:

1. Juventus București  7   7   0   0   22-4    21
2. Chindia Târgoviște  7   6   0   1   18-4    18
3. CS Mioveni               7   5   1   2   15-5    16
4. Sepsi OSK                 8   5   1   2   15-8     16
5. Dacia Brăila             7   4   2   1   12-6     14
6. CS Balotești             7   4   2   1   13-8     14
7. Dunărea Călărași    7   3   3   1   10-7     12
8. UTA BD                     7   3   2   2   10-5     11
9. FC Brașov                 7   3   2   2   11-10   11
10. Foresta Suceava     7   3   1   3   11-11   10
11. FC Academica         8   3   0   5      7-15     9
12. Luceafărul Oradea 8   2   2   4    14-12     8
13. ASU Politehnica      7   2   2   3      9-12     8
14. CS Afumați               8   2   1   5      7-11     7
15. Metalul Reșița         7   2   0   5      8-15    6
16. Olimpia Satu Mare 7   1   1   5      6-13     4

Foto: Cătălin NIȚU

Marius ANGHEL 18 Apr. 2017, 14:16 Liga 2
Pe aceeași temă