Universitatea Cluj își ia fundaș de mondiale

01 Feb. 2010, 10:08 Bursa transferurilor
Universitatea Cluj își ia** fundaș de mondiale

„U” Cluj e aproape să pună mâna pe un jucător care în toamnă s-a
duelat cu Ronaldinho și Robinho. Cereceda este liber de contract și
este așteptat în această săptămână la Cluj.

După ce au demarat negocierile cu brazilianul lui Reggina, Basso,
dorit și de Taranto, clujenii încearcă să dea marea lovitură și să
aducă un fundaș de Cupă Mondială. Internaționalul chilian Roberto
Cereceda (25 de ani) și-a terminat în iarnă contractul cu Colo Colo
și clujenii încearcă să-l convingă să semneze cu Universitatea.
Fundașul le-a promis oficialilor „șepcilor roșii” că se va veni la
negocieri dacă nu va găsi un club mai puternic interesat de el.

Clujenii se bazează pe faptul că ieri s-a încheiat perioada de
transferuri în majoritatea campionatelor din Europa, iar opțiunile
lui Cereceda s-au redus. „Suntem în tratative și cu
Cereceda și cu alți doi fundași, dar nu știm nimic
sigur”
, a confirmat președintele Universității,
Răzvan Dumitru.

Cereceda este un jucător polivalent, care poate evolua pe orice
post în banda stângă, dar și în fața fundașilor și chiar fundaș
central. Are la activ 3 titluri de campion cu Colo Colo (2007, 2008
și 2009) și a evoluat 26 de meciuri pentru echipa națională a
statului Chile. În preliminariile pentru CM 2010, Cereceda a jucat
10 meciuri, de 7 ori fiind titular. De asemenea, „U” Cluj îl mai
dorește pe Boris Mijatovic, un internațional de tineret din
Slovenia.

900
de mii de euro este valoarea de piață a lui Cereceda potrivit
transfermarkt.de

articol scris de Vlad
MĂ‚CICĂ‚ȘAN

01 Feb. 2010, 10:08 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă