Începând de ieri se antrenează împreună cu Sporting doi jucători noi, care provin din țări cu un fotbal mai avansat decât cel românesc. Ei sunt Dimitri Billiet, un mijlocaș central francez în vârstă de 25 de ani, și Luca Giuliani, tot mijlocaș, de 19 ani, cu naționalitate belgiano-italiană. Billiet și-a petrecut mare parte a carierei sale în eșaloanele trei și patru din Belgia, însă francezul nu este străin total de fotbalul românesc, el fiind legitimat în sezonul 2009-2010 la Petrolul Ploiești. Luca Giuliani se află sub contract cu gruparea de prima ligă belgiană Royal Charleroi Sporting Club și este prezentat ca un coordonator de joc de mare tehnicitate.
Managerul CS Sporting, Ciprian Anton, a declarat: „Cei doi ne-au fost recomandați de un impresar străin, cu care încercăm să demarăm o colaborare mai amplă. Jucătorii au ajuns luni seară la Suceava, iar de astăzi (ieri – n.r.) au intrat în programul echipei. Intenționăm să-i monitorizăm atent în perioada următoare, iar undeva spre sfârșitul lunii vrem să tragem concluzia finală în ceea ce-i privește. Este pentru prima dată când apare varianta aducerii unor jucători străini la Sporting, iar noi privim acest lucru ca pe un schimb de experiență”.
Billiet și Giuliani vor debuta pentru gruparea suceveană cel mai probabil vineri, cu prilejul meciului amical pe care alb-verzii îl vor susține în compania liderului Ligii a IV-a, FC Pojorâta. Partida va începe la ora 16.00, urmând să fie găzduită de baza de antrenament a celor de la Sporting, din Sfântu Ilie.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU