Sucevenii vor un mijlocaș de la FCM Dorohoi!

Sucevenii** vor un mijlocaș de la FCM Dorohoi!

Conducerea clubului Rapid a demarat tratativele cu o serie de jucători pentru întărirea lotului. Conform presei din Botoșani, „ceferiștii” sunt interesați de mijlocașul Mihai Bordeianu de la FCM Dorohoi.

În vârstă de 21 de ani, Bordeianu a făcut junioratul la Ceahlăul Piatra Neamț. În 2011 acesta a ajuns la FC Botoșani, însă nu a confirmat așteptările. În returul sezonului trecut a fost împrumutat la FCM Dorohoi, iar în vara lui 2012 a semnat un contract pe 5 ani cu gruparea antrenată de Vespazian Colban. În cele 19 meciuri oficiale jucate la FCM Dorohoi, Mihai Bordeianu a marcat 7 goluri. Conform cotidianului Monitorul de Botoșani, acesta se află pe o listă a posibilelor plecări de la Dorohoi, împreună cu Andrei Porfireanu. Mijlocașul botoșănean este cotat de site-ul transfermarkt.de la 100.000 de euro.

Interesul „ceferistilor” pentru mijlocasul Mihai Bordeianu a fost confirmat de antrenorul Ovidiu Murariu.

Golofca revine în martie

În altă ordine de idei, Catalin Golofca continua sa traga ponoasele pentru accidentarea suferita la piciorul drept in urma cu doua luni. Operat la ligamentele incrucisate si peroneu la jumatatea lunii octombrie, mijlocasul in varsta de 22 de ani spera sa poata reveni pe gazon in primele etape ale returului Ligii a 2-a.

„Lucrurile au evoluat mai bine decat ma asteptam dupa operatie si vreau sa multumesc pe aceasta cale conducerii clubului pentru sprijinul acordat. Recuperarea decurge bine, am inceput sa merg, iar in cel mai scurt timp sper sa pot face alergari usoare. Imi doresc ca undeva la mijlocul lunii martie sa intru in programul normal de pregatire al echipei”, a declarat Catalin Golofca.

In ceea ce priveste anul 2013, mijlocasul de banda a celor de la Rapid isi doreste un singur lucru: sanatate. „Imi doresc sa fiu sanatos. Astfel, le vom face pe toate. Vor veni si golurile”, a mai spus Golofca, care toamna trecuta a marcat un gol pentru Rapid, in esecul de pe Areni, scor 2-3, inregistrat contra Deltei Tulcea, in chiar prima etapa a turului.

Golofca a evoluat pentru Rapid in primele patru etape ale turului, in trei dintre acestea fiind titular.

Sursa: Gazeta de Suceava

Pe aceeași temă