Căpitan la Juventus București în prima parte a campionatului, Alex Zaharia a atras atenția mai multor cluburi prin evoluțiile sale, însă, în cele din urmă, Gaz Metan Severin a avut sorți de izbândă în privința transferului, înregistrarea contractului la FRF urmând să se facă zilele acestea. Mijlocașul bucureștean, născut pe 25 mai 1990, a afirmat că se bucură foarte mult că a ales să joace la o echipă cu pretenții la promovare, mărturisindu-ne că acesta este primul său transfer din carieră.
„Am semnat un contract pe doi ani și jumătate cu Gaz Metan Severin și consider că am făcut un pas înainte în carieră, pentru că vin la o echipă cu pretenții la promovare. Este primul meu transfer de când joc fotbal, am fost fidel clubului din Colentina. Sunt de la șapte ani la Juventus și cred că era normal să-mi doresc mai mult”, a spus mijlocașul bucureștean. „Am înțeles și eu că am fost monitorizat de Steaua și Universitatea Cluj, dar nu a fost nicio ofertă concretă. Singurii care m-au dorit cu adevărat au fost cei de la Severin. De aceea am și acceptat. Fiind prima mea schimbare majoră din carieră, mă bucur că am fost transferat alături de colegul meu, de la Juventus, Alexandru Marin, pentru că îmi va fi mai ușor să mă adaptez. Nu cred că vor fi probleme, dar sper să mă integrez repede”, a completat Zaharia.
„Îmi doresc să avem un retur foarte bun”
Alex Zaharia este conștient de faptul că poziția sa va fi total diferită față de cea de la Juventus, dar este hotărât să lupte și să câștige încrederea lui Marian Bondrea. Tânărul fotbalist a vorbit și despre așteptările sale cu privire la returul campionatului, punctând că Gaz Metan Severin are șansa ei la promovare. „Nu vin ca titular. Asta e clar, dar voi munci mult în perioada de pregătire care o să vină și sper să confirm, să-l conving pe antrenor că merit locul în echipă. Îmi doresc să avem un retur foarte bun și să joc cât mai mult. Ținând cont că FC Timișoara și Gloria Bistrița ar putea avea probleme cu obținerea licenței din câte am înțeles, cred că pot fi surprize în privința promovării și sper să fim noi cei care se bucură la final. Sunt mai multe formații care își doresc saltul în Liga I, dar când am jucat cu Gaz Metan am văzut că echipa are forță și cred că noi avem cele mai multe șanse”, a spus Zaharia. „Orice fotbalist își dorește să joace cu spectatori mulți în tribune, iar la Severin am înțeles că atmosfera este frumoasă. Suporterilor nu vreau să le promit nimic. Vreau să le demonstrez că merit să joc acolo și sper să le aduc cât mai multe momente de bucurie”, a punctat Alex Zaharia.
Sursa: GdS