Petrolul a sunat adunarea în această dimineață, iar antrenorul Costel Enache a condus, de la ora 11:00, primul său antrenament la echipa ploieșteană. 18 jucători au alergat pe gazonul stadionului „Ilie Oană”, doar doi dintre aceștia fiind noutăți, în timp ce alții nouă au fost prezenți doar pentru a-și încheia contractul cu a opta clasată din Liga 2 după 21 de etape. Bogdan Gavrilă ar putea primi o nouă șansă, în timp ce David Meza Colli a fost învoit o zi.
18 jucători la reunirea Petrolului
La primul antrenament condus de noul antrenor Costel Enache, urmărit din tribune de circa 100 de suporteri, au fost prezenți jucătorii: Raul Avram, Cristian Apostolachi – Walace da Silva, Alberto Olaru, Valentin Țicu, Antoniu Manolache, Cristian Sîrghi, Laurențiu Marinescu, Ianis Stoica, Alexandru Saim Tudor, Mario Bratu, Daniel Enache, Gabriel Deac, Hamza Younes, Sergiu Arnăutu, Ștefan Blănaru, Adrian Nicolae și Mihai Nițescu.
Adrian Nicolae are 17 ani, este fundaș central și vine de la Centrul de Copii și Juniori al Petrolului, iar Mihai Nițescu are 18 ani, e mijlocaș de picior stâng și vine de la Petrosport Ploiești.
David Meza Colli a lipsit de la reunire, acesta fiind învoi o zi, până pe 9 ianuarie.
Nouă jucători sunt out, majoritatea fiind „greii” din vestiar
Potrivit DigiSport, conducerea clubului a decis să renunțe la nouă jucători, în timp ce Bogdan Gavrilă, care nici el nu s-a antrenat azi, ar putea primi o nouă șansă.
Cezar Lungu, Ștefan Bărboianu, Petru Racu, Alexandru Zaharia, Alexandru Munteanu, Cătălin Ștefănescu, Guy Gnabouyou, Mădălin Mihăescu și Ionuț Cioinac și-au reziliat contractul cu Petrolul și au plecat de la stadion nu înainte de a saluta suporterii prezenți în tribune.
Ștefan Blănaru s-a aflat și el pe lista jucătorilor care nu au convins în scurta perioadă în care a jucat pentru Petrolul, însă cum acesta a evoluat deja pentru două echipe în acest sezon, pentru FC Hermannstadt și Petrolul, atacantului i s-a mai dat o șansă. În aceeași situație este și Gabriel Deac.
Trei străini, primele achiziții?
Ca noutăți, pe lângă juniorii aduși de la CCJ Petrolul și Petrosport Ploiești, Adrian Nicolae și Mihai Nițescu, Petrolul va aduce trei străini: Leonel Pierce, Valjus și Miguel Santos. Aceștia se vor alătura echipei începând de miercuri.
„Începem cu gânduri bune, gânduri pozitive. Așteptăm două-trei zile până vom întregi lotul. Măsurile pe care le-am luat sunt logice, normale. Suntem pe locul 8, este o poziție pe care nici noi, nici suporterii nu o pot tolera. Este mai greu acum să găsim jucători care și-au încheiat cu succes un contract, dar sperăm să facem alegerile bune. Pot să vă zic, deocamdată, că vor veni Leonel Pierce, care a fost la Botoșani, un albanez, Vajushi, și Miguel Santos, portarul Astrei. Mai avem alți trei jucători cu care n-am încheiat negocierile
Mă aștept ca antrenorul Costel Enache să aibă rezultatele pe care le sperăm cu toții. Este o responsabilitate mare, sutem pe locul 8, dar am încredere că ne vom îndeplini obiectivul”, a spus președintele Marius Stan la reunire.
Petrolul se pregătește până sâmbătă la Ploiești, iar de duminică începe primul cantonament din Antalya, pe care îl va încheia pe 24 ianuarie. Cel de-al doilea stagiu din Turcia va avea loc între 2 și 14 februarie.
După 21 de etape, Petrolul ocupă locul 8 în Liga 2, cu 31 de puncte acumulate. Primele trei clasate, UTA, CS Mioveni și Rapid, au 41, 37 și 35 de puncte.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Cristian Stavri / Petrolul Ploiești
Captură foto: DigiSport