OFICIAL | UTA a anunțat despărțirea amiabilă de antrenorii Mihalcea și Mihali. Cine conduce echipa arădeană până la numirea unui nou principal

OFICIAL | UTA a anunțat despărțirea amiabilă de antrenorii Mihalcea și Mihali.** Cine conduce echipa arădeană până la numirea unui nou principal

UTA a anunțat astăzi, în mod oficial, că s-a despărțit de antrenorul principal Adrian Mihalcea și de secundul acestuia, Gheorghe Mihali. La finalul meciului de sâmbătă disputat la Șiria cu CS Balotești, încheiat la egalitate, scor 2-2, Mihalcea își anunța demisia.

Până la numirea unui nou antrenor, care se va face după ce conducerea clubului va fi convinsă că alegerea e cea mai bună, antrenamentele echipei vor fi conduse de secundul Cristian Todea.

Sâmbătă, de la ora 11:00, UTA are meci în deplasare, la CS Afumați. După șase etape desfășurate în noul sezon, arădenii sunt pe locul 9, cu 9 puncte, iar Afumațiul e pe locul 18, cu 4 puncte.

„Clubul UTA și antrenorul principal Adrian Mihalcea au ajuns, astăzi, pe cale amiabilă, la o înțelegere de încetare a colaborării. De asemenea, odată cu Adrian Mihalcea, ne despărțim și de antrenorul secund Gheorghe Mihali. Le mulțumim amândurora pentru perioada petrecută alături de noi și le urăm mult succes în viitor.

Cu privire la noul antrenor principal, se studiază mai multe variante, iar numele îl vom anunța în momentul în care vom fi convinși că am ales-o pe cea mai bună. Până atunci, antrenamentele vor fi conduse de Cristian Todea.”, sună comunicatul clubului UTA.

Adrian Mihalcea și Gheorghe Mihali au preluat UTA în vară, după despărțirea de Laurențiu Roșu, iar până acum au înregistrat în meciurile oficiale două victorii, două egaluri și o înfrângere.

UTA sub conducerea lui Adrian Mihalcea:

Chindia Târgoviște – UTA Arad     0-1 / Marius Curtuiuș (89′)
UTA Arad – Metaloglobus București     0-0
Academica Clinceni – UTA Arad     0-3 / Marius Curtuiuș (28′), Mevlan Adili (72′), Sorin Strătilă (84′)
UTA Arad – CS Mioveni     1-1 / Bogdan Burlă (20′)
AFC Hermannstadt – UTA Arad     2-0
UTA Arad – CS Balotești     2-2 / Bogdan Burlă (62′ – pen.), Cristian Scutaru (69′)

Pe aceeași temă