Matei: „Plec de la Farul sută la sută!”

08 Jun. 2010, 09:11 Bursa transferurilor
Matei:**

Internaționalul de juniori al
„marinarilor” spune că prima sa opțiune este o echipă de afară. Și
patronul clubului, Giani Nedelcu, a declarat că, după încheierea
campionatului, jucătorul va fi vândut.

Mijlocașul de 18 ani al Farului nu
va mai rămâne la echipă din sezonul viitor. „Voi pleca
sută la sută. Este foarte posibil ca miercuri, după încheierea
campionatului, să se rezolve toate problemele și să se semneze
niște hârtii cu o echipă din străinătate. Nu pot să spun deocamdată
care, acum am aflat și eu. Oricum, un transfer afară este prima mea
opțiune. Doar dacă nu s-ar rezolva iau în calcul variantele din
țară”
, a declarat Cosmin Matei.

Până acum, s-a vehiculat că, din
străinătate, internaționalul de juniori al Farului este dorit de
Zenit St. Petersburg (Rusia). Din țară, Matei este în atenția lui
FC Timișoara, a Rapidului și a lui Internațional Curtea de Argeș,
care s-a arătat cea mai interesată, formația piteșteană dorindu-l,
pe lângă Matei, și pe Mățel. Lui Cosmin îi place proiectul lui
Internațional, unul „drăguț”, dar tinde, în primul rând, la un
contract extern.

„După încheierea
campionatului, îl vom vinde pe Matei. Deocamdată, încă nu am
stabilit cui. Din țară, există oferte de la Rapid, Timișoara și
Curtea de Argeș. Avem ceva soluții și de afară, dar nu putem spune
încă nimic”
, ne-a declarat și patronul Farului, Giani
Nedelcu.

„Se joacă la
Buzău”

Nedelcu a arătat că ultimul meci al
echipei constănțene din acest campionat, cel de la Buzău, de mâine,
se va juca, neputând interveni nimic în calea programării Farului.
„Litigiile pe care le avem cu Rastovac, Ene și Bogdan
Andone nu ne pot împiedica să evoluăm la Buzău”
, a
punctat Nedelcu.

Ene și Bogdan Andone și-au depus
memorii după ce încă nu și-au primit sumele asupra cărora au căzut
de acord cu clubul pentru a-și rezilia contractele. Oficialii
Farului au explicat însă că, în cazul lui Ene, au depus recurs și
se află în așteptarea termenului, deci hotărârea încă nu e
definitivă, iar, în cazul lui Andone, la club nu a ajuns nici măcar
prima decizie a comisiei.

Meciul Gloria Buzău – Farul începe
la ora 17, „marinarii” plecând la meci în dimineața partidei, cu un
lot format în preponderență din jucători de la Farul II.

„Cu un ochi râd, cu altul
plâng că plec de la Farul. Râd, pentru că evenimentele petrecute în
ultima perioadă mi-au lăsat un gust amar; plâng, pentru că mă
despart de colegi, de antrenori și de conducere, care m-au tratat
extraordinar față de greșelile pe care le-am mai făcut. Practic, am
cam fost ținut în puf”
(Cosmin Matei, mijlocaș
Farul)

Sursa: cugetliber.ro

08 Jun. 2010, 09:11 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă