Lista neagră există la Cetatea Suceava

21 Dec. 2009, 17:40 Bursa transferurilor
Lista neagră există la Cetatea Suceava

Președintele Ciprian Anton spune că antrenorul Ioan Radu i-a
înmânat de mai multă vreme lista cu jucătorii care nu mai sunt
doriți începând din această iarnă pe Areni, dar cu toate acestea
refuză să o facă deocamdată publică.

„Nici măcar fotbaliștii în cauză nu au fost
înștiințați despre acest lucru, ca să nu se interpreteze că am luat
această măsură din cauză că nu mai avem bani să-i plătim. Vrem să
ne despărțim în condiții cât de cât amiabile de toată
lumea”
, a declarat conducătorul sucevean.

Deocamdată sunt certe despărțirile de Pălimaru, Semeghin,
Apetroe și Hapiuc, în vreme ce Dicher și Luca au puține șanse să
revină sub comanda lui Ioan Radu după ce au fost scoși din lot încă
înainte de finalul turului.

Dacă ar fi să ne luăm după semnalele transmise dinspre banca
tehnică, printre cei vizați de a fi incluși pe lista neagră sunt și
atacanții Dumitru și Andrieș, dar nu este exclus să mai apară și
alte surprize.

Articol scris de: Gabriel
TODERAȘCU

21 Dec. 2009, 17:40 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă