Kutlacik revine în Zăvoi

04 Aug. 2010, 17:21 Bursa transferurilor
Kutlacik revine** în Zăvoi

Ajuns aseară în Zăvoi, Nenad
Kutlacik a semnat azi un contract valabil pe un sezon cu CSM Rm.
Vâlcea, urmând să întărească defensiva pregătită de Dumitru
Teleșpan. Bosniacul a lăsat o impresie foarte bună la Vâlcea în
sezonul 2008-2009, perioadă în care Pandurii l-a împrumutat în
Zăvoi.

Ulterior, fundașul a ajuns înapoi
în Bosnia, la Modrica, formație pentru care a evoluat în returul
sezonului trecut. „Vâlcea a rămas în inima mea, am fost
apreciat când am jucat aici și eram cotat ca unul dintre cei mai
buni fundași din serie. Acum am regăsit o echipă mult mai tănără,
dar sper să facem o treabă bună. Chiar dacă am 29 de ani, mă simt
încă tânăr și asta o să arăt pe teren”
a spus
„Kutla”.

Bosniacul spune că în iarnă, a fost
afectat de despărțirea de Pandurii Tg. Jiu. „În vara
trecută, după împrumutul la Vâlcea, am revenit în Liga I la
Pandurii și am făcut o pregătire foarte bună, mă așteptam să joc.
Însă, am suferit o ruptură, am stat două luni accidentat, iar când
mi-am revenit, nu am mai primit nicio șansă. Am plecat și eram
convins că niciodată nu voi mai reveni în România, dar, în viață,
orice este posibil. A venit oferta de la Vâlcea și am decis să mă
întorc.”
, a mai spus Kutlacik.

Articol scris de Adi
Georgescu

04 Aug. 2010, 17:21 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă