Oțelul se luptă în continuare pentru Costin Curelea, însă există piedici tot mai mari în calea gălățenilor în scopul lor de a-l aduce pe atacant pe malul Dunării. ProSport a relatat zilele trecute „ingineria” prin care se dorește transferul fostului jucător al Sportului, însă, între timp, situația s-a mai complicat.
Mai precis, acordul primit de la formația din Estonia, Narva Trans, prin care Curelea se poate antrena și evolua la Oțelul pe perioada pregătirilor, a expirat pe 15 februarie, iar jucătorul trebuie să se adreseze acum Tribunalului de Arbitraj Sportiv pentru a primi drept de joc. Surse apropiate celor două părți susțin că, la începutul săptămânii viitoare, FIFA va da o sentință în acest caz, acordându-i, cel mai probabil, jucătorului o carte verde temporară până la pronunțarea TAS.
Gălățenii nu sunt singurii care se bat pentru Curelea, în cursa pentru „bijuteria” lui Șiman înscriindu-se și Vaslui și Petrolul: „Acordul pe care l-am primit pentru a-l lua pe Costin Curelea în pregătiri a încetat. Situația jucătorului va fi lămurită în curând de către TAS, dar până atunci nu îl mai putem avea în pregătire. Noi i-am făcut o ofertă consistentă jucătorului, însă la o licitație la care participă Vasluiul și Petrolul, șansele noastre sunt diminuate”, a declarat Narcis Răducan, pe site-ul oficial al Oțelului.
Articol scris de Corina Mlădinoiu