Huiban ridică la 12 numărul jucătorilor care au evoluat la FCM Bacău și acum sunt la Sport Club: „Nicăieri nu e mai bine ca acasă”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Jan. 2015, 14:34 Actualizat: 20 Jan. 2015, 02:05 Bursa transferurilor
Huiban ridică la 12 numărul jucătorilor care au evoluat la FCM Bacău și acum sunt la Sport Club:  „Nicăieri nu e mai bine ca acasă”

SC Bacău își mărește numărul de jucători care în trecut au evoluat pentru FCM Bacău. După achiziționarea lui Dragoș Huiban, mai mult de jumătate din actualul lot antrenat de Cristian Popovici au jucat și pentru fosta echipă a orașului. Petrariu, Mihălăchioaie, Lozneanu, Ursu, Luncanu, Taban, Adăscăliței, Vraciu, Huiban, Hurdubei, Vl. Pavel și Curiliuc au evoluat la FCM. În aceeași categorie îi putem adăuga și pe directorul tehnic Gheorghe Poenaru, pe antrenorul principal Cristi Popovici, „secunzii” Marius Gireadă și Sorin Condurache, pe antrenorul cu portarii Viorel Ignătescu, dar și pe fizioterapeutul Costi Sdrobiș.

În privința lui Huiban, atacantul devenit liber de contract după despărțirea de ASA Târgu Mureș, acesta încă nu a semnat cu SC Bacău, însă o va face în scurt timp. „Deocamdată, nu am semnat nimic, dar este timp. Am plecat de la Târgu Mureș pentru că doream să joc mai mult și am ales să vin la Bacău deoarece nicăieri nu e mai bine ca acasă”, a spus, pentru desteptarea.ro, jucătorul care va împlini la finalul lunii vârsta de 25 de ani.

„Dorința noastră este de a pune bazele unui lot alcătuit în mod preponderent din jucători băcăuani, deoarece fotbaliștii localnici afișează, de regulă, un atașament mult mai profund față de echipa din orașul lor. În plus, și publicul se identifică mai ușor cu propria echipă, atunci când aceasta este formată din localnici”, a declarat, pentru desteptarea.ro, președintele Remus Pozânarea, care este, la rândul său, un produs al FCM Bacău.

Până acum, SC Bacău i-a achiziționat pe Ionuț Ursu (ex Săgeata Năvodari), Constantin Drugă (ex Petrotub Roman), Cosmin Neagu (ex CSM Râmnicu Vâlcea) și Vlăduț Pavel (ex FCM Bacău). În privința plecărilor, Claudiu Tudor și Bogdan Ungureanu sunt singurele despărțiri.

În altă ordine de idei, SC Bacău va susține, la finalul acestei săptămâni, primul joc de verificare. Jucătorii lui Popovici vor întâlni în deplasare pe nou-înființata FC Vaslui, echipă înființată de fanii moldoveni. După cantonamentul de la Slănic Moldova, echipa din Seria I a Ligii 2 va mai bifa încă cel puțin patru teste, cu Petrotub Roman, CF Brăila, Rapid CFR Suceava și Știința Miroslava.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Jan. 2015, 14:34 Actualizat: 20 Jan. 2015, 02:05 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă