Mijlocașul Cătălin Golofca a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului Suceava în ultimul an, așa că atunci când s-a vorbit despre interesul formației de prima ligă FC Botoșani în ceea ce-l privește, n-a constituit o surpriză. Fiind cel mai vechi component al lotului și considerându-se că și-a făcut din plin datoria față de club, fotbalistul în vârstă de 25 de ani a primit acordul clubului pentru a efectua pregătirea de iarnă sub comanda antrenorului Cristian Pustai.
După un prim stagiu de pregătire centralizată efectuat la Gura Humorului, Golofca a plecat în Antalya cu FC Botoșani, acolo unde vecinii au susținut un număr de șase meciuri amicale în compania unor adversari puternici, precum Bekescsaba (Ungaria), Zorya Luhansk (Ucraina), FC Jagiellonia (Polonia), Eskisehirspor (Turcia), Slovacko (Cehia) și Ruzomberok (Slovacia). Cătălin Golofca a mers în Antalya hotărât să profite de această oportunitate și se pare că a reușit să-i convingă pe cei de la FC Botoșani de calitățile sale.
„Am discutat deja, în mare, detaliile viitorului contract. Deocamdată, suntem încă în Turcia și ar urma să semnez pentru FC Botoșani în zilele următoare, când vom ajunge acasă”, a declarat Golofca.
După ce-și va pune semnătura pe contractul cu FC Botoșani, există varianta ca jucătorul să fie lăsat să joace în continuare la Rapid, până la vară, mai ales că gruparea suceveană se află în prezent într-o reală criză de efectiv.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU