După Pascal, Ferariu, Strugariu, Enciu, Vrabie, Sumanariu, Onciu, S. Ciobanu, Sava și Plăcintă, mijlocașul Cătălin Golofca ar putea fi cel de-al unsprezecelea jucător care se desparte de Rapid în pauza competițională. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani se află de aproximativ două săptămâni în pregătiri cu gruparea de prima ligă FC Botoșani, iar conducerea grupării sucevene speră să se aleagă cu ceva bani în eventualitatea în care Golofca va reuși să-l impresioneze antrenorul Cristian Pustai.
„În stagiul de la Gura Humorului n-am prea făcut antrenament cu mingea pentru s-a pus accent pe pregătirea fizică. Sper să mă remarc însă pe parcursul cantonamentului din Turcia, când avem programate mai multe meciuri amicale. S-a ivit o bună oportunitate de a ajunge să evoluez pe prima scenă a fotbalului românesc și nu vreau s-o ratez”, a declarat Golofca înaintea plecării în Antalya.
Nu mai puțin de șase meciuri de pregătire va disputa FC Botoșani în cele două săptămâni pe care le va petrece în Turcia, toate împotriva unor echipe de prima ligă din Europa: pe 28 ianuarie cu Bekescsaba (Ungaria), pe 30 ianuarie cu Zorya Lugansk (Ucraina), pe 2 februarie cu Jagiellonia Bilalystok (Polonia), pe 3 februarie cu FC Slovacko (Cehia), pe 5 februarie cu MFK Ruzomberok (Slovacia) și pe 6 februarie cu Volyn Luțk (Ucraina).
În eventualitatea unui transfer, Cătălin Golofca ar deveni al doilea fotbalist sucevean din lotul celor de la FC Botoșani, după fundașul central Florin Plămadă.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU