În această săptămână, CF Brăila l-a transferat pe fundașul stânga, Costin Ghiocel (foto, mijloc, rândul de sus), un fotbalist sub 21 de ani, care în tur a evoluat în cinci partide pentru Dunărea Galați. De asemenea, sunt pe cale să se perfecteze actele de transfer pentru Costel Roșu și Claudiu Ionescu. Laurențiu Petean a depus memoriu la FRF pentru a deveni jucător liber de contract, cazul se judecă astăzi, iar Bogdan Spătaru așteaptă carte verde din Letonia.
„Ghiocel poate juca atât ca fundaș stânga, cât și ca fundaș la marcaj, îl știu și cred că ne va ajuta în această primăvară. Odată cu sosirea gălățeanului, Colilie a fost împrumutat la Conpet Cireșu. Sper ca la meciul cu Farul, de sâmbătă, să putem miza pe toți fotbaliștii aduși în această iarnă și bineînțeles să avem întreg lotul valid”, a declarat Alin Pânzaru.
În altă ordine de idei, jucătorii care au avut probleme medicale în ultima perioadă, Cosmin Necoară și Adrian Câmpeanu, se pregătesc alături de colegii lor la parametri normali. Cu toate acestea, dacă Necoară se pare că se va regăsi printre titulari, folosirea atacantului în partida cu Farul rămâne incertă.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei