Conducerea clubului FC Bihor a ajuns la un acord cu mijlocașul Florin Pop, care va reveni astfel la echipa orădeană pentru care evoluase până în vară anunță site-ul oficial al grupării din Liga a II-a. Jucătorul a semnat vineri un contract valabil un sezon.
Florin Pop s-a alăturat echipei „roș-albastre” din cursul acestei săptămâni, el participând deja la ședințele de pregătire conduse de antrenori, însă abia vineri a semnat contractul.
Florin Pop, care este un jucător de travaliu, va întări compartimentul median și ofensiv al orădenilor și va fi apt de joc deja de săptămâna viitoare, de la meciul din cupă cu U Cluj, până atunci urmând a fi înregistrat transferul său la Federație.
Pelici: „Am avea mare nevoie de victorie”
În privința meciului din etapa a IV-a, formația orădeană se reîntoarce pe teren propriu și va disputa sâmbătă, la Stadionul „Iuliu Bodola”, cu începere de la ora 11, replica formației CS Mioveni.
„Va fi un meci foarte greu. Și noi și adversarii noștri avem nevoie de puncte, așa că meciul va fi foarte disputat. Sper să-l câștigăm și să urcăm în clasament, să avem o perioadă mai liniștită, pentru că, știm, campionatul este lung și putem să recuperăm, dar am avea mare nevoie de victorie acum pentru a fi mai liniștiți. Cu siguranță și adversarii noștri își doresc același lucru, nici eu nu au nicio victorie deocamdată. Ei vin după trei meciuri, noi după două, însă sperăm să câștigăm acest joc”, a declarat, citat de ebihoreanul.ro, antrenorul formației FC Bihor, Alexandru Pelici.
Pentru acest joc, tehnicianul echipei orădene nu va putea conta pe serviciile jucătorului Nichita, care este accidentat.
În clasament, după primele trei etape, FC Bihor ocupă locul 10, cu un punct, iar CS Mioveni, poziția a 8-a, cu 2 puncte.