EXCLUSIV | Ripensia s-a despărțit de încă un jucător, unul care a dezamăgit! Veste importantă pentru fanii clubului, anunțată de președintele Mihu

Ripensia Timișoara a ajuns deja la trei despărțiri iarna aceasta, după plecarea oficială a lui Marius Fotescu și cealaltă anunțată în exclusivitate de Liga2.ro, a lui Adrian Zaluschi. Recent și-a reziliat înțelegerea și atacantul Marius Staicu, iar, acum, conducerea poartă negocieri cu antrenorul Alexandru Pelici pentru a-l întoarce din drum. De asemenea, interesant este că președintele Dumitru Mihu se gândește ca echipa să revină pe „Dan Păltinișanu”, după ce în acest tur a jucat pe arena Electrica.

Luni, Dumitru Mihu s-a mai întâlnit cu jucătorii o dată, deși miercurea trecută a fost banchetul echipei, la restaurantul finanțatorului. „Am avut o întâlnire amicală. Am discutat, la banchet ne-am distrat. Eu le-am ascultat punctele de vedere, ei mi-au ascultat doleanțele”, a povestit Mihu pentru Liga2.ro.

Deocamdată, nu se știe ce antrenor va avea echipa, după ce Alexandru Pelici a anunțat jucătorii că pleacă și nu a făcut deplasarea la meciul cu SCM Gloria Buzău. „Se poartă tratative, discuții. În funcție de cine va fi antrenor, depinde foarte mult”, a punctat președintele, întrebat despre situația lui Pelici.

Trei plecări certe din lotul Ripensiei

Marți, de la Ripensia a plecat și Marius Staicu (32 de ani), care și-a reziliat contractul, la fel ca Marius Fotescu. „Astăzi am reziliat. Posibil să mai urmeze două-trei plecări”, a precizat Dumitru Mihu. Atacantul care până acum spunea că dă randament cel mai bine cu Pelici antrenor a prins doar 8 meciuri în acest sezon pentru Ripensia și nu a marcat în niciun joc. În trei meciuri a început ca titular și a terminat prin a fi schimbat.

Finanțatorul Ripensiei a explicat ce s-a petrecut cu Zaluschi. „El a semnat cu altă echipă. Este dreptul lui, era la final de contract. Are o vârstă corectă, e normal să-și dorească să facă pasul. Are o familie, are un copil mic. Noi i-am făcut o ofertă, dar nici nu am licitat”, a explicat Mihu.

Patronul a confirmat că Zaluschi rămâne tot în Liga 2, iar informațiile noastre sunt că este vorba despre Dunărea Călărași.

Electrica, un teren care a sabotat Ripensia?

Ripensia s-a mutat vara trecută din Ciarda Roșie, care a rămas „cartierul general” al juniorilor, pe arena Electrica. Terenul însă e prost și, deși baza este a Societății de Transport Public Timișoara, Mihu spune că lucrurile nu pot rămâne așa. Se ia în calcul revenirea pe „Dan Păltinișanu”.

„Vom încerca să intervenim iarna aceasta. Luăm în calcul și revenirea pe «Dan Păltinișanu», pentru că am observat că atunci când am jucat în deplasare pe terenuri bune și mari, am cauzat probleme adversarilor, La Pitești, la Buzău, etc”, a mai dezvăluit Mihu.

Cu 24 de puncte acumulate în 21 de etape, Ripensia iernează pe locul 14 în Liga 2.

Articol scris de Anda DELIU

Pe aceeași temă