Ploieșteanul Eusebiu Tudor este noul antrenor al Fortunei Poiana Câmpina, acesta urmând să se prezinte luni la reunirea echipei!
Posesor al Licenței „PRO”, fost antrenor la Unirea Slobozia, Petrolul Ploiești, Chimia Brazi, Sportul Studențesc, Chindia Târgoviște și Al Ettifaq (Arabia Saudită – unde a antrenat echipa de tineret, dar și prima echipă, pentru o lună), Tudor s-a înțeles asupra contractului său, înlocuindu-l pe Florin Stăncioiu, cel căruia i se va propune să rămână în cadrul clubului, la echipa a doua sau la departamentul de scouting.
L-au luat pe Honciu
Nou-promovată în eșalonul secund, Fortuna Poiana Câmpina se va reuni luni, 7 iulie, cu destule noutăți în lot, lista achizițiilor anunțându-se, în această vară, una semnificativă. După ce l-a „repatriat” pe Cioinac, de la Dinamo, unde mijlocașul central nu a reușit să se impună, gruparea finanțată de Radu Călin și-a asigurat serviciile a încă unui mijlocaș central de perspectivă. Este vorba despre un fotbalist de la rivala din Liga a III-a, Chindia Târgoviște, Georgian Honciu, fotbalist care a devenit „liber de contract” în această vară.
Honciu este născut pe 20 aprilie 1989 și are în CV 42 de meciuri în Liga a II-a, toate în tricoul Chindiei Târgoviște, pentru care a jucat timp de patru ani consecutiv. Honciu este așteptat luni la reunirea lotului divizionarei secunde, care va efectua primul antrenament la stadionul din Poiana Câmpina.
Articol scris de Marian Dima
Foto: Marius Tudor