Dinamovistul Dudea s-a alăturat lotului echipei Rapid Suceava. Oficialii grupării moldovene trebui să găsească surse alternative de finanțare

Dinamovistul Dudea s-a alăturat lotului echipei Rapid Suceava.** Oficialii grupării moldovene trebui să găsească surse alternative de finanțare

Rapid Suceava încearcă să se întărească pe ultima sută de metri în perspectiva unei comportări cât mai bune în campionatul Ligii a 2-a. Astfel, oficialii suceveni s-au pus de acord încă de săptămâna trecută cu omologii lor de la Dinamo București asupra împrumutului pe Areni al fundașului central Alin Dudea. Numai că apărătorul în vârstă de 18 ani se afla la acea oră în Israel, într-un stagiu de pregătire cu echipa națională de juniori a României, astfel că urma să ajungă la Suceava abia aseară, însoțit fiind de Gabriel Răduță, șeful centrului de copii și juniori de la Dinamo.

„Dudea este un jucător de mare perspectivă, om de bază în cadrul echipei naționale de juniori, care va participa peste o lună la Turneul de Elită pentru calificarea la Europenele din 2016, din Germania. Ne punem mari speranțe în Alin și sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele, mai ales că evoluează și pe un post foarte important, unde noi avem mare nevoie de întăriri”, a declarat președintele Rapidului, Dumitru Moldovan.

Alin Dudea a efectuat prima parte a junioratului la CSU Craiova, fiind achiziționat de Dinamo în urmă cu un an și jumătate.

Alocarea finanțării pentru fotbal va fi discutată într-o ședință extraordinară de Consiliu Local

Altfel, situația financiară de la gruparea suceveană nu este tocmai roz. Toată lumea își pune speranțele în finanțarea de la Consiliul Local, însă prima tranșă din acei bani nu poate să ajungă în contul clubului mai repede de 20 martie. „Clubul Rapid a câștigat licitația de fonduri nerambursabile pe Legea 350, în valoare de 1,7 milioane de lei. Este vorba de o finanțare foarte importantă pentru echipa de fotbal, care așteaptă cu sufletul la gură banii de la Primărie. Sper ca pe 14 sau 15 martie să putem convoca o ședință extraordinară de Consiliu Local, în cadrul căreia să le asigurăm această sumă”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

În aceste condiții, oficialii grupării sucevene vor trebui să găsească surse alternative de finanțare pentru a putea asigura existența echipei în până la începutul celei de-a treia decade a lunii martie, interval în care Rapidul are programate nu mai puțin de 5 meciuri oficiale, iar cheltuielile cu deplasările și organizarea meciurilor de pe teren propriu nu vor fi deloc mici.

„Este un lucru foarte bun că vom primi în continuare finanțare de la Consiliul Local, însă trebuie să vedem cum ne vom descurca până în momentul în care acest contract va deveni operațional. De la începutul anului, pentru a putea să ne desfășurăm activitatea de zi cu zi, am primit sprijin de la societățile Railex, Conbucovina și Avastar, și sper să mai găsim ajutor și în altă parte”, a precizat președintele Rapidului, Dumitru Moldovan.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Pe aceeași temă