Perioada de achiziții a acestei veri s-a încheiat, iar în ultimele zile ale ei Dunărea Călărași a fost foarte activă. Trupa lui Dan Alexa a reușit șase transferuri, însă a rămas doar cu cinci după ce una dintre ele s-a răzgândit. Bogdan Manole, Bogdan Vasile, Valentin Munteanu, Andre Mesquita și Gaetan Missi Mezu au semnat cu Dunărea, acesta alăturându-se celorlalte cinci achiziții care au fost făcute în această vară și care încă mai sunt la club (Silviu Pană, Valentin Alexandru, Andrei Pușcașu, Marian Drăghiceanu și Marius Tomozei).
Aceste ultime transferuri, cât și Tomozei, au fost făcute după ce la Dunărea au venit Dan Alexa și noul președinte Florin Brișan. Antrenorul spune că echipa avea nevoie de întăriri și speră ca toți cei nou-veniți să se acomodeze cât mai repede.
„Am încercat să aduc și jucători tineri, cu salarii mai mici, dar și jucători care au evoluat la un anumit nivel, oferindu-le condiții mai bune. Consider că sunt fotbaliști cu calități, important e să-i facem să se acomodeze. Și nu e un proces facil. Printre cei sosiți se numără și doi străini despre care cred că ne pot ajuta foarte mult”, a declarat Alexa, citat de site-ul oficial al Dunării.
„Echipa a crescut în calitate. Ne așteaptă meciuri foarte grele. Practic, din momentul acesta, am început și noi să contăm, lumea începe să ne bage în seamă după startul de campionat care nu ne-a fost favorabil. Sper să le fac acomodarea cât mai ușoară”, a mai spus Alexa.
Alexa are încredere în cei doi stranieri
„Chirurgul” a vorbit și despre cei doi stranieri aduși la Dunărea în ultimele zile, mijlocașul portughez Andre Mesquita și atacantul francez Gaetan Messi Mezu.
„Mesquita e un jucător de mare talent. A jucat la FC Porto, la toate nivelurile în academia lor. E un fotbalist cu reale calități care va trebui să se acomodeze. Este, totuși, un copil, cu el trebuie să avem răbdare. Cu Missi Mezu e o altă situație. El a jucat în Liga a 2-a, în Franța. Va fi o certitudine! A evoluat la un anumit nivel. A jucat și în naționala de seniori a Gabonului. Gândiți-vă că a făcut cuplu în atac cu Aubameyang de la Dortmund. Mă bucur că am putut să-i aducem. Repet, îmi doresc enorm să se acomodeze cât mai repede. Acomodarea depinde de mulți factori. Un rol important îl am și eu. Cei doi sunt jucătorii clubului, nu sunt împrumutați. Au devenit un bun al Dunării!”, a mai spus Alexa.
Jucătorii, motivați moral cât și financiar
Altfel, sâmbătă, de la ora 11:00, Dunărea joacă pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare.
Președintele Florin Brișan susține că jucătorii lui Alexa sunt motivați atât moral, cât și financiar, iar obiectivul este obținerea victoriei care să o propulseze pe Dunărea măcar în vecinătatea podiumului.
„Băieții sunt motivați atât moral cât și financiar. Au un pachet de bonusare pentru patru meciuri. Ei veneau după trei jocuri în care n-au obținut decât un punct. Și cu moralul erau la pământ. Ar fi, desigur, un plus dacă ar câștiga cu Olimpia. Din punctul meu de vedere, nu va fi o problemă. Însă fiecare meci trebuie tratat cu maximă seriozitate, lucru de care sunt constienți atât antrenorii cât și jucătorii. Trebuie să luăm toate cele trei puncte”, a declarat Brișan, citat de site-ul oficial al Dunării.
După șase etape, Dunărea ocupă locul 8 cu 10 puncte. În sezonul precedent, în meciurile cu Olimpia, echipa călărășeană a obținut un egal la Satu Mare (scor 2-2) și o victorie la Călărași (scor 2-0).