Directorul general al Oțelului, Narcis Răducan, a reușit să dea o bombă pe piața transferurilor cu două zile înainte de revenirea la Galați a antrenorului Petre Grigoraș. Oficialul clubului gălățean este în discuții foarte avansate cu fostul atacant al Sportului Studențesc, Costin Curelea, care în acest moment este liber de contract după despărțirea de gruparea bucureșteană, cu care de altfel se și află în litigiu.
Ultima oară, Curelea a cochetat cu Liga I când s-a antrenat cu FC Vaslui timp de câteva zile, în toamna anului trecut, fiind la un pas de a semna cu formația moldavă, însă doar Dacian Varga a reușit să ajungă la o înțelegere cu Adrian Porumboiu.
Costin Curelea (28 de ani) a jucat la Sportul din 2003 și a fost mai mereu la un pas de a părăsi gruparea din Regie, însă de fiecare dată a ratat plecarea de la gruparea patronată de Vasile Șiman. Atacantul a prins și o selecție în prima reprezentativă a României.