Până să devină o țintă și pentru
Ceahlăul, grupare unde au crescut, jucătorii Alberto Cobrea și
Alexandru Maxim au devenit priorități imediate ale altor grupărilor
din campionatul intern de fotbal.
Pietreni la origine, descoperiți și
formați pentru marea performanță chiar în curtea școlii de fotbal
de pe Borzoghean, aceștia vin din cadrul unor cluburi cu renume în
Europa. Colegi la grupa profesorului Constantin Pancu în perioada
începutului vârstei junioratului, Maxim și Cobrea au ajuns să fie
curtați de formații cu pretenții în România.
Fost la Udinese, în
probe la Celta Vigo și Helas Verona
Alberto Cobrea a activat, ultima
dată, în clubul italian de Serie A, Udinese. Trei ani și jumătate a
însemnat contractul recent încheiat de Alberto, la Udine. În ultima
perioadă petrecută în Peninsulă, tânărul portar pietrean (20 de
ani) a prins numeroase convocări (17) în lotul primei echipe. În
plamares, Alberto mai are 14 selecții la lotul tricolor Under 19, 9
prezențe în efectivul juniorilor României însemnând postura de
titular între buturile porții. La prima reprezentativă de tineret,
sub comanda selecționerului Emil Săndoi, goal-keeperul pietrean a
activat în cadrul turneului recent efectuat în Portugalia.
După finalul contractului cu
Udinese, Cobrea a mai activat în probe la Celta Vigo. Dar pentru că
spaniolii n-au primit la timp hârtia oficială prin care jucătorul
fusese anunțat liber de contractul cu clubul italian, cei din Vigo
s-au ferit să-l înregimenteze. O altă încercare pentru Alberto s-a
numit, ulterior, Helas Verona. Dar dorința de a reveni în Peninsulă
a fost anulată de imposibilitatea pietreanului de a prinde postul
de titular, după ratarea transferului portarului existent atunci la
echipă.
CS Mioveni, cea mai
convenabilă variantă de moment
Dorința imediată de a găsi o nouă
grupare pentru Alberto, l-a făcut pe impresarul jucătorului, fostul
fotbalist Lucian Marinescu, să caute o posibilitate inclusiv în
campionatul din România. După Pandurii Tg. jiu, Astra Ploiești și
Gaz Metan Mediaș, agentul și jucătorul au optat pentru o
reprezentantă a eșalonului secund, cu perspective mărețe la
promovarea în Liga 1.
CS Mioveni este formația creditată
cu cele mai mari șanse de a-l înregimenta pe goalkeeper-ul
pietrean. Cobrea a sosit încă de săptămâna trecută la divizionara
secundă argeșeană. Iar după un test „în familie”, altul cu Dinamo
II (0-0 la București) și cel de sâmbătă cu Alro Slatina (0-2), pare
să-i fi câștigat încrederea tehnicianului principal, Ionuț Popa. La
momentul oportun, CS Mioveni ar fi cea mai bună soluție pentru
Cobrea.
Cei din anturajul lui Alberto spun
că portarul s-ar bucura de un contract frumușel. În cazul ratării
promovării echipei în Liga 1, acesta ar putea pleca liber de
contract. Dar cu promovarea realizată la Mioveni, pietreanul ar
putea primi bonusuri importante la înțelegerea anunțată acum.
Halmstad, era o
variantă, dar nordicii încep târziu
„Deocamdată n-a semnat
nimic și nici nu ne grăbim. Așteptăm ceva mult mai bun, de
«afară»”, spun apropiații lui Alberto Cobrea.
Oficialii clubului Halmstad din Suedia, s-au arătat cei mai
interesați, din străinătate, de serviciile portarului nostru.
Dificultatea realizării transferului nemțeanului în campionatul
nordic este dat de faptul că cei din Halmstad încep campionatul
abia în luna aprilie. Ori acum, Alberto se poate bucura de a
variantă sigură de transfer, cu perspective frumoase.
„Ne-ar conveni foarte
mult și la Ceahlăul, dar impresarul ia ultima
decizie”
FC Ceahlăul, club care l-a pierdut
pe Cobrea la vârsta junioratului, nu este străin de gândul și
posibilitatea înregimentării acestuia, din nou, pe Borzoghean.
„Chiar ne-ar conveni foarte mult”,
susține Cristi Cobrea, tatăl jucătorului.
Spre deosebire de actuala echipă
care-l dorește, CS Mioveni, la Ceahlăul, goal-keeperul ar însemna,
acum, doar o soluție de împrumut la Petrotub Roman. Iar după o
perioadă de jumătate de an, în speranța că Villadsen va putea fi
transferat, la vară, în altă parte, fără ca Ceahlăul să piardă la
tranzacție, Alberto Cobrea ar putea reprezenta o soluție ideală
pentru pietreni, în Liga 1.
Varianta revenirii portarului pe
Borzoghean, de pe acum, se vrea a fi anulată chiar de impresarul
Lucian Marinescu. „Discuțiile au rămas deschise și cu
Ceahlăul. Dar Marinescu și-a dat cuvântul la mai multe cluburi,
pentru Alberto. Iar acum analizează oferta cea mai convenabilă
pentru ei. Noi am fi vrut din nou la Ceahlăul, dar până la urmă
impresarul ia ultima decizie”, a completat Cristi
Cobrea.
Maxim: „E visul meu
să joc în Liga 1”
În curtea suedezilor de la
Halmstad, portarul pietrean ar fi fost dorit de un fost antrenor al
mijlocașului Alexandru Maxim, de la clubul Espanyol Barcelona. Cei
doi pietreni s-au dorit a fi transferați „la pachet” în cadrul
grupării nordice. Din campionatul Ligii 1 interne, Maxim a fost
curtat și astă vară de Rapid București.
„Eu nu știu nimic, dar
așa se întâmplă, de obicei, la transferuri: jucătorii află ultimii.
Mi-aș dori să se realizeze această variantă. Este visul meu să joc
în prima ligă din România, mai ales la o echipă puternică așa cum e
Rapidul”, spunea, în vară, pietreanul Maxim, rămas și
acum sub contract cu formația din Barcelona, dar și în vizorul
giuleștenilor.
Sursa: realitateamedia.ro