Un nou transfer se prefigurează la Cetatea. După ce oficialii suceveni au declarat că încearcă să aducă atacanți, se pare că în câteva zile fostul fundaș central al formației FC Săcele, Cristian Bilegan, va semna un contract cu echipa de pe Areni. Având în vedere vârsta, doar 23 de ani, și faptul că acesta vine din postura de jucător liber de contract, deoarece FC Săcele s-a retras din campionat, se pare că Cetatea Suceva a făcut o afacere bună.
Fostul său antrenor de la FC Săcele a avut numai cuvinte de laudă despre el.
“Este un fotbalist tânăr, de picior stâng, cu o tehnică bună, deși are 1,90 metri înălțime. În jocul aerian este redutabil. Cred că are atuurile necesare pentru a se impune la Suceva”, a spus Adrian Furnică.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Â