Jiul Petroșani își va relua pregătirile luni, printre ultimele echipe din liga secundă, însă „minerii” se pot lăuda că sunt înaintea altor grupări la capitolul transferuri. Cu patru zile înainte ca antrenorul Daniel Timofte să sune adunarea pentru pregătirea returului, oficialii grupării din Petroșani au deja o certitudine la capitolul sosiri: Bogdan Roiu (foto în negru), care va juca până în vară la Jiul sub formă de împrumut după ce în toamnă a evoluat la echipa secundă a vicecampioanei Steaua București.
Cele două cluburi s-au înțeles asupra condițiilor împrumutului iar jucătorul spune că este nerăbdător să îmbrace din nou tricoul „alb-negru”. „Luni voi fi prezent la Petroșani la reunirea lotului. Am vorbit cu domnul Alin Simota care mi-a spus că mă așteaptă la echipă. Eu am cerut să fiu lăsat să plec de la Steaua deoarece vreau să joc mai mult. Am ales Jiul pentru că am mai jucat aici, și pentru că am posibilitatea să evoluez într-o ligă superioară”, a spus Roiu care a mai evoluat la Jiul Petroșani în sezonul 2006-2007.
Roiu, în vârstă de 19 de ani, este legitimat la Steaua București din 2008, fiind transferat chiar de la Jiul dar în perioada scursă a evoluat doar pentru echipa secundă a bucureștenilor în Liga a III-a, Seria a II-a.
Protocol cu Steaua
Principalul finanțator al Jiului, Alin Simota, a admis că s-a ajuns la un acord cu gruparea din Ghencea pentru împrumutul lui Bogdan Roiu la clubul din Valea Jiului. „Bogdan este un jucător talentat. El face parte din protocolul nostru cu Steaua prin care bucureștenii au prima opțiune de transfer a jucătorilor legitimați la Jiul Petroșani. Sunt sigur că va prinde echipa la Jiul iar în perioada petrecută aici va crește în valoare”, a spus Simota.
Miza pe tineri
Fără vreun obiectiv greu în acest sezon, Jiul s-a despărțit de cinci fotbaliști: Adrian Câmpean și Dragoș Boboc – declarați jucători liberi, iar Horațiu Popa, Cojocaru și portarul Zdrâncă au fost puși pe lista de transferuri. Conducătorii spun că aceștia vor fi înlocuiți cu jucători tineri și de perspectivă.
„Vom miza pe jucători din propria pepinieră și vom aduce la Petroșani doar fotbaliști tineri și valoroși. Aceasta e politica clubului”, a declarat directorul sportiv al Jiului, George Boboc. „Alb-negrii” au încheiat prima parte a campionatului pe locul 12 cu 21 de puncte.
Articol scris de Sami Tamaș