UTA a avut mari probleme în atac în prima parte a sezonului, propunându-și să se întărească cu cel puțin doi-trei fotbaliști în acest compartiment. Dacă în cazul lui Adrian Voiculeț lucrurile sunt ceva mai complicate, „Bobo” aflându-se sub contract cu FC Brașov, alți doi atacanți de valoare se află în postuta de a-și decide singuri viitorul. Alin Mihai și Bogdan Apostu și-au reziliat contractele cu FC Olt, respectiv Petrolul Ploiești și sunt deschiși la negocieri cu conducerea „textilistă”.
Fostul „vârf” al oltenilor e chiar mai accesibil, în timp ce în cazul lui Apostu șefii „textiliști” ar trebui să facă un efort financiar. „Dacă nu ar fi fost vorba de UTA aș fi spus instant nu unei echipe din Liga a 2-a. Dar, echipei mele de suflet nu pot să-i întorc niciodată spatele. Chiar dacă sunt hunedorean, nu Corvinul ocupă primul loc în inima mea, ci UTA și tocmai de aceea aș fi deschis la discuții. Dar, trebuie să precizez din capul locului că acestea s-ar putea concretiza doar dacă nu mă voi înțelege cu o formație din Liga 1, sau din străinătate. Sunt interesate de mine și cluburi din Israel, Ungaria sau Cipru, dar, deocamdată, nu am discutat cu nimeni ceva concret pentru un posibil contract”, a mărturisit fostul utist.
De trei săptămâni, „vârful” de 29 de ani și-a reziliat contractul cu Petrolul și se află acasă, la Hunedoara, antrenându-se sub comanda lui Aurel Șunda la FC Hunedoara. Până să opteze pentru o altă formație, Apostu nu poate să uite „episodul” Ploiești și faptul că a avut încredere în „proiectul” lui Vivi Răchită. „Am renunțat la aproximativ 20 de mii de euro de la Pandurii Târgu Jiu pentru a merge la Petrolul și, la un moment dat, m-am trezit că domnul Răchită îmi spune că salariul meu, negociat direct cu dânsul, este prea mare pentru club. Aș dori să mă înșel, dar nu văd cum Petrolul va avea rezultate cu domnul Răchită pe bancă. El este primul care nu respectă jucătorii, dar cere respect în schimb. Așa ceva nu se poate și totul se va reflecta în parcursul echipei”, este de părere hunedoreanul.
Dacă s-ar întoarce la UTA, Apostu ar fi din nou coleg cu Bălan, Varga, Nădăban sau Hidișan, fotbaliști cu care mâncat o pâine în Liga 1. „Ar fi frumos să evoluâm din nou împreună și s-o ducem pe UTA în Liga 1, unde îi este locul, dar, așa cum am spus, mai e mult până departe. O să discut cu Gio, un bun prieten de-al meu, dacă este cazul și vom vedea. Deocamdată, o să profit de puținele zile de vacanță, căci, din ianuarie, indiferent pentru ce club voi semna, o să am parte de o perioadă grea de pregătire”, a încheiat atacantul.
Sursa: Sport Arad