„Am stagnat în ultimul an și nu mai vreau să pierd timpul”! Copil vrea să-l convingă pe Falub că are față de UTA

12 Jul. 2012, 19:54 Bursa transferurilor

Printre atâția tineri jucători veniți din alte părți, cei mai mulți din curtea celor de la CFR Cluj, la echipa emblemă a Aradului e loc și de arădeni. Începând de miercuri, celor din pepiniera utistă li s-a adăugat și jucătorul crescut de Atletico și acontat la un moment dat de scoțienii de la Hearts of Midlothian.

Ajuns la 22 de ani și cu evoluții mai ales în Liga a 3-a în ultimele două sezoane, Dumitru Copil pare conștient de momentul important al carierei sale. „Trag tare la antrenamentele, dau totul din mine, fiindcă vreau neapărat să-l conving pe domnul Falub că am față de UTA. De când m-am întors din Scoția, mi-am dorit mult să joc acest club, dar dacă nu s-a putut mai mult de un an și jumătate, vreau să mă revanșez acum. Sunt încă tânăr, mai am mult de oferit fotbalului, îmi doresc mult să profit de șansa primită. Jucând la Gloria și Jiul, în Liga a III-a, am stagnat în ultimul an și nu mai vreau să pierd timpul”, a spus mijlocaș ofensiv, care a avut o primă prestație modestă la UTA în amicalul de la Chișineu Criș.

Adrian Falub cunoaște cartea de vizită a arădeanului, dar nu este deloc impresionat de ea. „Știu inclusiv că a fost comparat cu Hagi acum câțiva ani, dar trecutul nu mai contează decât atunci când le spui povești nepoților. Pentru un fotbalist e important prezentul și viitorul. Și ar mai fi ceva, talentul nu ține loc de muncă și seriozitate. O să-l ținem sub observație pentru un timp și apoi vom decide dacă-l ținem sau nu”, a explicat antrenorul „alb-roșiilor”.

Falub: „Am stat cu ochii mai mult pe jucătorii noi, sâmbătă tragem o primă linie”

UTA a câștigat la limită primul amical al verii. În fieful celor de la Chișineu Criș, care „vânează” un loc în Liga a III-a, „alb-roșii” s-au impus pe final, prin reușita lui George Neagu. Adrian Falub recunoaște că a fost mai interesat de prima repriză, când au evoluat jucătorii sosiți de la debutul pregătirilor și pe care a avut ocazia să-i „cântărească” și la un meci, nu doar la antrenamente. „Mi-am făcut o primă impresie despre fotbaliștii noi, însă aceasta poate fi schimbată într-un fel sau altul la antrenamentele următoare sau meciul de sâmbătă dimineață. La Chișineu Criș a fost doar un antrenament bun și asta după ce miercuri dimineață ne-am axat pe partea fizică”, a spus antrenorul „alb-roșiilor”.

Deși nu i-a lăudat pe cei tineri, Adrian Falub a lăsat să se înțeleagă că începe să aprecieze jucători ca Ene, Alexandru Neagu sau Kharbat. „După doar 45 de minute, nu poți da un verdict serios despre un fotbalist sau altul. Ceea ce pot spune este că ei promit, însă rămâne de văzut dacă vor deveni certitudini, așa cum au fost pentru noi Purece sau Ignea”, consideră tehnicianul arădenilor. Acesta i-a acordat și o primă bilă albă brazilianului Weller Pereira și se aștepta mai mult de la Pop. „La antrenamente chiar s-a comportat bine, în amicalul cu Crișul nu i-au prea ieșit multe”, a spus Falub despre fostul atacant al Zlatnei.

Pentru o parte dintre jucătorii sosiți în ultimele două săptămâni în Calea Aurle Vlaicu, testul cu CS Vladimirescu le-ar putea pecetlui viitorul în „alb-roșu”. „O să aibă și Rus șansa sa, mai vreau să-l văd și pe Alin Pavel, dar și pe ceilalți. Pe cei care au jucat și în sezonul trecut la UTA îi știm, probabil, nu vor juca prea mult sâmbătă”, a adăugat Adi Falub.

„Bătrâna Doamnă” o va întâlni pe CS Vladimirescu sâmbătă, începând cu ora 10, într-un amical ce se va desfășura, cel mai probabil, pe arena „Francisc Neuman”. Cum „textiliștii” nu mai pleacă în cantonament pe 16 iulie, s-a mai bătut în cuie un amical. El va avea loc miercuri în compania Voinței Mailat.

Sursa: Sport Arad

12 Jul. 2012, 19:54 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă