Alexandru Pelici, noul antrenor al echipei CS Mioveni. „Am venit cu gândul de a îndeplini obiectivele de performanță”

Alexandru Pelici, noul antrenor al echipei CS Mioveni.**

UPDATE: Alexandru Pelici a semnat un contract valabil doi ani cu CS Mioveni, iar luni dimineață a asistat la primul antrenament al verii, condus de colaboratorii săi: Iordan Eftimie, Mihai Olteanu – secunzi și Iulian Ilie – antrenor cu portarii.

„Am venit la Mioveni cu gândul de a îndeplini obiectivele de performanță stabilite de conducere. Cunosc CS Mioveni ca și adversar și ne așteaptă un campionat lung. Vom vedea în zilele următoare ce jucători ne vor mai trebui și apoi vom definitiva lotul cu care vom pleca în cantonament”, a spus, citat de csmioveni.ro, antrenorul Alexandru Pelici.

„Noul antrenor este Alexandru Pelici, un tehnician profesionist. Sperăm să se ridice la așteptările noastre. Are și licență PRO și am fost înștiințați că de anul acesta antrenorii trebuie să aibă această licență pentru a pregăti echipe în Liga a II-a. Ne-am conformat și sperăm să facă treabă bună. Va lucra cu staff-ul care a pregătit echipa pe finalul anului trecut. Lotul va fi în proporție de 70 la sută cel de anul trecut”, a comentat și Dumitru Olteanu, președinte Consiliului Director al CS Mioveni, numirea lui Pelici.

Primul transfer al argeșenilor în această vară este fundașul Ionuț Stoica, fostul căpitan al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, acolo unde a antrenat ultima dată Alexandru Pelici.


 

CS Mioveni s-a reunit în această dimineață, la Stadionul Orășenesc, pentru pregătirea noului sezon al campionatului Ligii 2, ediția 2016/2017. Gruparea argeșeană și-a reluat antrenamentele cu un nou antrenor principal. Alexandru Pelici (42 ani) a fost alesul conducătorilor echipei din Mioveni pentru sezonul ce va începe la finalul lunii iulie sau la începutul lunii august, în funcție de câte echipe se vor înscrie în noua ediție a eșalonului secund.

Liber de contract după ce la finalul sezonului regulat al campionatului Ligii 2 recent încheiat se despărțea de CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici n-a stat mult pe tușă. În cariera sa, antrenorul timișorean a mai pregătit pe Arieșul Turda, FCM Reșița, Voința Sibiu, FCM Târgu Mureș, Metalul Reșița, FC Brașov și FC Bihor Oradea.

Claudiu Niculescu, Marius Stoica și Iordan Eftimie au pregătit-o pe CS Mioveni în sezonul trecut, acolo unde echipa a terminat pe locul 4 în play-off-ul Seriei a II-a a Ligii 2, cu 27 de puncte, cu 14 puncte mai puține decât primele două clasate, Gaz Metan Mediaș și UTA Bătrâna Doamnă.

Foto: FB CS Mioveni

Pe aceeași temă