Timișorenii se pregătesc de Liga I și sunt în discuții pentru aducerea unui goalkeeper experimentat. Tehnicianul Valentin Velcea nu se simte în siguranță cu prestațiile lui Kirev (și Coca) și nici nu e dispus să acorde multe minute tânărului Pap. Astfel, portarul junior de la Jimbolia ar putea ajunge în curtea „Bătrânei Doamne”.
Patronul clubului din Jimbolia a fost informat ieri de tehnicianul lui ACS Poli că Eduard Pap nu are postul dintre buturi asigurat, așa cum nu l-a avut nici în B, unde a bifat doar patru partide în retur. De altfel timișorenii urmăresc aducerea unui portar care să dea siguranță în condițiile în care poticnelile lui Kirev au creat oarece emoții.
„Am discutat doar cu Valentin Velcea despre perspectivele lui Pap în prima ligă. E opțiunea lor de a aduce un portar cu experiență. El trebuie să apere la vârsta lui. În B nu l-a interesat nici banii, ci să apere. Nu vrem să stea pe bancă în Divizia A. Copilul trebuie să apere, e la lotul național și nu trebuie să piardă contactul”, a declarat Marcel Băban, președintele clubului din Jimbolia, pentru BanatSport.ro.
În aceste condiții Eduard Pap ar putea ajunge chiar la arădeni, el evoluând bine contra lui UTA și în restul partidelor bifate în Seria vestică. „UTA e o opțiune dar nimic nu e bătut în cuie, ei și-l doresc”, a recunoscut Băban.
Nu e exclus însă ca în cazul în care formația bănățeană nu ajunge la un acord cu un nou portar, actualul lot de goalkeeperi (poate exceptându-l pe Gherasim) să rămână la formația de pe „Dan Păltinișanu”. ACS Poli are de altfel opțiunea de a prelungi înțelegerea inițială de împrumut, cu o mutare de lungă durată.
„Sunt discuții pentru el. Avem opțiuni, el s-ar putea să rămână până la urmă la Timișoara dacă nu vor găsi portar. Dacă s-ar concretiza ar rămâne trei ani. Eu îmi doresc să nu-l dau în altă parte”, Marcel Băban, patronul ȘF „Marcel Băban” Jimbolia
Variante: Irimia și Lepmets?
La o primă vedere asupra opțiunilor lui ACS Poli pentru linia porții există câteva nume la îndemână. Ionuț Irimia s-ar încadra în parametrii ceruți de la un portar cu experiență. El are 34 de ani și a avut evoluții apreciate pentru CSMS Iași în sezonul trecut. Echipa moldoveană a retrogradat iar Irimia se află în conflict cu actuala conducere în urma unor declarații la adresa lui Sorin Cârțu. Mai mult, acomodarea sa în Banat ar fi ușoară, el mai evoluând pentru CFR Timișoara în sezonul 2007-2008 al B-ului.
O altă variantă bună și economică ar fi Sergei Lepmets (26 ani), cunoscut fanilor timișoreni pentru sezonul din Liga a II-a realizat la Poli Timișoara. După problemele de la Chiajna, acesta a ajuns la Ceahlăul și deși a avut prestații bune a împărțit jocurile cu Jovic și Miron, ultimul fiind mai avantajat. Un impediment ar putea fi contractul său de lungă durată însă o mutare, fie ea și sub formă de împrumut, poate fi facilitată de președintele nemțenilor, Gheorghe Chivorchian.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)