Intrați oficial în vacanță până pe data de 28 iunie, nouă
jucători și oficialii formației FC Baia Mare vor sta la masa
tratativelor zilele viitoare pentru a discuta o eventuală
prelungire a contractelor.
Pe lista se află Alin Bota, Cornel Cornea, Marius Hodor, Dănuț
Șomcherechi, Petru Negrea, Marius Drule, Sorin Bichiri, Lucian Han
și Marian Tănasă.
Tănasă are cele mai mici șanse să mai activeze la formația
băimăreană, fiind în aceste zile la Târgu Mureș pentru a fi văzut
la antrenamente de Adrian Falub.
În paralel oficialii formației băimărene vor demara tratative cu
unele cluburi de juniori existente în Maramureș în vederea
realizării unor acorduri de parteneriate.
Articol scris de Alin
Boțioc