La două luni după ce Auraș Brașoveanu, conducătorul grupării gălățene sesiza public că modificarea sistemului competițional pentru ligile inferioare s-a făcut ilegal, federația n-a avut de ales și a anulat schimbările din vara trecută.
În ședința de la sfârșitul săptămânii trecute a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a luat decizia revenirii la sistemul competițional aprobat de Adunarea Generală din luna mai 2009, renunțându-se astfel la modificările făcute vara trecută. Practic, prin această decizie s-a recunoscut că turul campionatului ligilor inferioare, începând cu Liga II, s-a derulat după un sistem competițional neregulamentar.
Revenirea la normalitate i se datorează lui Auraș Brașoveanu, președintele grupării din liga secundă FCM Dunărea Galați. Acesta a sesizat, prin intermediul mass-media (detalii), dar și direct FRF printr-o adresă oficială, că modificarea sistemului competițional decisă în 2011 de către Comitetul Executiv este nulă pentru simplul fapt că acest organism nu avea aceste atribuțiuni atât timp cât Statutul FRF, aprobat în Adunarea Generală din data de 9 mai 2011 și care îi oferea astfel de competențe, nu a fost înregistrat la Judecătorie.
Exact acest lucru a stat la baza hotărârii de revenire la vechiul sistem competițional.
„Având în vedere faptul că Statutul FRF, aprobat în Adunarea Generală din data de 9 mai 2011, nu a intrat încă în vigoare, astfel că Hotărârea Comitetului Executiv privind modificarea sistemului competițional nu produce efecte, propunem ca, în anul competițional 2011/2012, să se aplice sistemul competițional care a fost aprobat de Adunarea Generală a FRF la data de 11.05.2009”, scria în referatul pe baza căruia s-a luat decizia de săptămâna trecută.
Auraș Brașoveanu a precizat ieri că nu consideră ultima decizie a Comitetului Executiv drept o victoria personală. „Este o victorie a fotbalului, reducerea numărului de echipe ar fi însemnat mai puțini sponsori și desființarea multor grupări. Cel mai important este că s-a evitat astfel ca la terminarea campionatului clasamentul final să fie stabilit prin tribunale”, a spus Brașoveanu.
Astfel, din Liga a II-a vor retrograda numai trei echipe din fiecare serie, față de cinci cum era prevăzut înaintea ședinței Comitetului Executiv de vinerea trecută. De asemenea, din liga a treia nu vor mai retrograda echipele clasate pe locurile 11-16, plus o echipă de pe locul 10, cel mai slab clasată, ci formațiile clasate pe locurile 14, 15 și 16 în fiecare serie, plus alte trei echipe de pe locul 13, mai slab clasate (în total, 21 de echipe).
Sursa: Viața Liberă