„Aștept să fim felicitați public de Ionuț Popa”

22 May. 2012, 11:03 Liga 2

Războiul declarațiilor dintre oficialii FC Botoșani și CSMS Iași a continuat și după jocul pe care botoșănenii l-au terminat nedecis în această etapă la Constanța, unde au încurcat liderul, scorul fiind 1-1.

După remiza de la Constanța, botoșănenii trimit săgeți către antrenorul principal al CSMS Iași, care a continuat războiul declarațiilor și după confurntarea din derby-ul Moldovei dintre cele două echipe disputat sâmbăta trecută în Copou. Oficialii botoșăneni nu au uitat de modul în care au fost tratați la Iași, dar mai ales de declarațiile făcute de Ionuț Popa, care a afirmat la câteva zile după joc că nu a auzit de Botoșani până să vină la Iași.

„Poate prin acest rezultat de la Constanța a auzit și Ionuț Popa de Botoșani, de acest târg, așa cum a spus. Chiar aștept să fim felicitați public de Ionuț Popa. Sunt convins că dacă la Iași maniera de arbitraj ar fi fost cea din jocul cu Viitorul, altul era rezultatul. În primul rând mă bucur că am reușit să demonstrăm că suntem o echipă curată, care nu face jocurile nimănui și care își joacă șansa doar pe teren. În opinia mea, rezultatul este echitabil. A fost un meci cu mult peste media nivelului ligii secunde, iar băieții noștri merită felicitați pentru determinarea de care au dat dovadă”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele executiv al FC Botoșani.

Sursa: FC Botoșani

Foto: Eduard BLAGA

22 May. 2012, 11:03 Liga 2
Pe aceeași temă