Așa-i în fotbal! Lui Dragoș Militaru nu i-a picat bine eșecul dramatic al Unirii Dej cu FC Buzău: ”Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86.” Mesaj pentru jucători

Răzvan STÎNGĂ 06 Nov. 2021, 16:17 Liga 2
Așa-i în fotbal! Lui Dragoș Militaru nu i-a picat bine eșecul dramatic al Unirii Dej cu FC Buzău: ”Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86.” Mesaj pentru jucători

Unirea Dej a fost aproape de un rezultat pozitiv în deplasarea cu FC Buzău, dar în cele din urmă s-a întors acasă fără punct. Reușita lui Kamil Wiktorski din minutul 86 a adus supărarea în tabăra formației lui Dragoș Militaru, dar antrenorul nu a fost nemulțumit de jucătorii săi.

Dragoș Militaru, după FC Buzău – Unirea Dej 1-0: ”Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86, dar așa e la fotbal” 

Militaru a precizat că este supărat din pricina eșecului pentru că fotbaliștii Unirii Dej au făcut o partidă bună, până la urmă cu una dintre cele mai în formă formații din Liga 2. Nou-promovata a fost la patru minute de un punct, iar Dragoș Militaru a remarcat maturitatea adversarilor din ultimele minute.

Faptul că buzoienii au avut încredere până la final a contat mult și, practic, acolo s-a făcut diferența în opinia antrenorului dejenilor. Au fost momente în care Unirea Dej s-a ridicat la nivelul Buzăului.

”Din păcate am pierdut, a fost un meci destul de echilibrat, jucat împotriva unei echipe bune din Liga 2, o echipă de play-off. Din păcate, nu am reușit să luăm nici măcar un punct, am fost la patru minute să reușim să ne întoarcem cu punct sau puncte acasă. O să avem o mică pauză, după care o să ne întâlnim pentru ultimele meciuri din acest an.

Nu ești cel mai fericit când pierzi în minutul 86, dar așa e la fotbal. Puteam să marcăm și noi, pentru că am avut două–trei ocazii foarte mari, au avut și ei două-trei ocazii foarte mari. Până la urmă, ei au fost mai inspirați în momentele de final și au câștigat.

(N.r. – Cum cataloghezi evoluția jucătorilor tăi?) Au făcut un efort foarte mare, îmi pare rău pentru ei că ne întoarcem fără punct acasă, dar o să muncim mult mai mult în continuare și o să fim mai buni”, a declarat Dragoș Militaru la finalul partidei de la Buzău.

Unirea Dej va întâlni Unirea Constanța runda următoare 

Acum, pentru Unirea Dej urmează o partidă pe teren propriu cu Unirea Constanța. Confruntarea va avea loc după pauza pricinuită de meciurile echipelor naționale, iar nou-promovata poate obține al treilea rezultat pozitiv acasă. Are deocamdată un egal cu FC Hermannstadt (1-1) și o victorie cu Poli Timișoara (2-0), aceasta din urmă obținută chiar runda anterioară.

Până la următorul meci mai avem două săptămâni, sper să fie toată lumea sănătoasă până atunci, să nu avem alte probleme și o să fim pregătiți”, a încheiat Dragoș Militaru.

  • Unirea Dej în partida cu FC Buzău: Răilean – Kereki, I. Rus, Burdeț, Cătinean (cpt.), Al. Militaru, Roș (Chira 74′), Fl. Blaj, Frăsineanu (Al. Pop 74′), Cocian (Ad. Pop 74′), Mir. Manole (P. Popescu 88′). Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș, R. Papp – Vl. Bogdan, D. Pop.

Unirea Dej, 15 puncte după 13 meciuri în Liga 2 

Unirea Dej va termina pe locul 13 etapa a 13-a a Ligii a 2-a, cu 15 puncte. De partea cealaltă, FC Buzău își consolidează clasarea pe locurile de play-off.

Dacă runda următoare Unirea Dej va juca acasă cu Unirea Constanța, FC Buzău va merge pe terenul echipei CS Comunal Șelimbăr.

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto
Video: Unirea Dej 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-vrea-sa-spele-imaginea-de-etapa-trecuta-erik-lincar-vrea-victoria-cu-fc-brasov-sa-luam-toate-punctele-sa-fim-in-partea-de-sus-a-clasamentului-echipa-din-19208876

https://liga2.prosport.ro/seria-1/in-sfarsit-victorie-in-copou-poli-iasi-revine-de-la-0-1-si-invinge-unirea-slobozia-cu-3-1-dupa-un-meci-in-care-oaspetii-au-acuzat-dur-arbitrajul-19208882

https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-suciu-vorbeste-de-divinitate-cand-se-gandeste-la-accederea-in-play-off-sa-dea-dumnezeu-sa-tinem-acest-parcurs-reactia-antrenorului-dupa-succesul-inregistrat-de-fk-csikszer-19208849

https://liga2.prosport.ro/seria-1/13-cu-noroc-fc-brasov-incearca-sa-si-opreasca-seria-neagra-pe-cluj-arena-cu-universitatea-andrei-santa-nu-acuza-programul-infernal-daca-se-putea-jucam-si-cu-cfr-cluj-si-cu-fcsb-19208809

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-se-desparte-de-eugen-trica-dupa-doar-sase-meciuri-antrenorul-se-intoarce-la-fc-u-craiova-unde-dupa-ce-promova-echipa-in-liga-1-spune-ca-nu-va-mai-reveni-nicioda-19208764

Răzvan STÎNGĂ 06 Nov. 2021, 16:17 Liga 2
Pe aceeași temă