Arbitrajul lui Antonie, favorabil Unirii Slobozia în opinia lui Dorinel Munteanu: ”Nu era normal să fie rupt jocul.” Ce a spus de șansele ca SC Oțelul să ajungă în play-off, după ce a căzut sub locul 6

Răzvan STÎNGĂ, Marius ANGHEL 06 Nov. 2022, 13:54 Liga 2

Dorinel Munteanu a fost extrem de supărat pe arbitraj după jocul cu Unirea Slobozia, din deplasare, pierdut de SC Oțelul la limită, scor 0-1.

Antrenorul nou-promovatei din Galați a dat vina pe modul în care a fost condusă partida de la Slobozia, pentru modul în care SC Oțelul a cedat, considerând că arbitrajul lui Andrei Antonie a fost de partea gazdelor.

Dorinel Munteanu contestă eliminarea lui Gorovei și penalty-ul dictat pentru Unirea Slobozia

Au fost două momente care au decis jocul de la Slobozia, o eliminare și un penalty care a și stabilit scorul final. Ambele au fost în defavoarea formației lui Dorinel Munteanu. În prima repriză, în minutul 27, a venit eliminarea lui Răzvan Gorovei, care a văzut roșu direct pentru o intrare cu talpa pe piciorul lui Florinel Ibrian. Arbitrul central Andrei Antonie s-a consultat prin cască cu ceilalți albitri și a scos direct cartonașul roșu, Gorovei nici măcar neprotestând, cum, în timpul jocului, nu a făcut-o nici Dorinel Munteanu.

”Dorinel nu este deloc nervos, probabil se aștepta ceea ce urmează. Este un atac cu talpa peste gheată, pe glezna adversarului și este un atac de cartonaș roșu. Este piciorul întins. Din punctul meu de vedere, e decizie corectă. Arbitrul a stat, s-a informat, nu s-a grăbit să se arunce cu cartonașul. Probabil nu era 100 la sută sigur și atunci și-a luat toate informațiile de la colegi, de la consecințele acțiunii și în final a decis acordarea cartonașului roșu”, a comentat, la DigiSport, Marius Avram, fost arbitru internațional, acum specialist ProSport și DigiSport pe probleme de arbitraj.

Faza care a dus la eliminarea lui Răzvan Gorovei în urma faultului făcut asupra lui Florinel Ibrian. Foto: Petronel Tudor

În minutul 57, Unirea Slobozia a primit penalty-ul din care a câștigat. Christ Afalna a fost faultat în careu de Vasile Jardan, cu o piedică, iar Constantin Toma a transformat lovitura de la 11 metri.

Faza în care Vasile Jardan îl faultează pe Christ Afalna și arbitrul dictează penalty pentru Unirea Slobozia. Foto: Petronel Tudor

În ciuda eșecului cu Unirea Slobozia, Dorinel Munteanu are încredere că poate duce SC Oțelul în play-off

Dorinel Munteanu a afirmat la finalul partidei că jocul a fost rupt destul de ușor prin modul în care brigada de arbitraj a condus, chiar dacă fazele decisive, eliminarea și penalty-ul, au părut evidente și dictate corect.

Referitor la modul în care a evoluat SC Oțelul, Munteanu a fost mulțumit de prestația jucătorilor, chiar dacă startul de meci, primele 10 minute care au și fost remarcate de antrenor, nu au fost pe placul său neapărat, pentru că Unirea Slobozia a controlat.

”Concluziile sunt aceleași ca după meciul cu Steaua, în care echipa noastră a făcut un joc bun. Nu am ce să reproșez. Sigur, trebuie să marcăm. Chiar dacă avem jumătate de ocazie, trebuie să marcăm. Diferența a fost făcută azi de arbitraj, pentru că nu era normal să fie rupt jocul între două echipe puternice, cu aceleași puncte.

E frustrant pentru noi. Eu sunt responsabil, dar vom merge în continuare și o să am speranțe în echipa mea. Sunt convins că play-off-ul, chiar dacă acum nu pare că mai suntem în grafic… vom reveni.

Am avut un start mai puțin bun, dar o să discut cu jucătorii. Adversarii au avut două-trei cornere și două ocazii în primele 10 minute, dar problema e că s-a rupt jocul, s-a fragmentat așa cum și-au dorit gazdele și s-a tras de timp. Am încercat să revenim, dar a lipsit luciditatea în fața porții”, a spus Dorinel Munteanu la finalul partidei, care încă are speranțe, așadar, că SC Oțelul poate ajunge în play-off-ul Ligii 2.

  • SC Oțelul în eșecul cu Unirea Slobozia: Dur-Bozoancă – Andr. Rus (A. Nica 66’), Azinovic, Yabre, D. Panait, Markovic (Cîrjan 66’), Gorovei, Jardan (Mih. Adăscăliței 76’), Mitoi (Laur. Maxim 50’), Cisotti (cpt.), Bokhashvili (Farcaș 50’)
    Rezerve neutilizate: R. Pop – Sîrghi, Berisha, Cireș

Munteanu putea contesta mai degrabă neacordarea unui penalty la Cîrjan

Mai degrabă, Dorinel Munteanu putea contesta decizia arbitrului din minutul 83, când Antonie a lăsat jocul să continue după un duel aerian între fundașul Unirii Ionuț Dinu și atacantul Oțelului George Cîrjan, produs în interiorul careului, la scorul de 1-0 pentru ialomițeni.

În acel moment al jocului, SC Oțelul ataca și forța egalarea, iar la o centrare în marginea careului, Cîrjan a sărit mai sus și a ajuns primul la minge, lovind-o însă defectuos, cu fața, și trimițând-o mult în stânga. Însă, în același moment, Dinu a sărit și el la cap, ajuns puțin mai târziu față de adversar. Fundașul gazdelor a sărit doar până la nivelul pieptului atacantului și l-a lovit cu capul, trândindu-l la pământ.

Cîrjan a cerut penalty, arbitrul a oprit jocul pentru că atacantul acuza dureri la gură, acolo unde fusese însă lovit de minge, nu de adversar. Lovitura primită în piept a fost însă evidentă, iar centralul putea indica penalty pentru SC Oțelul, deoarece adversarul nu a jucat mingea, ba chiar și-a trântit adversarul în suprafața de pedeapsă. Meciul a fost reluat cu o minge oferită cu mâna de arbitru gazdelor.

Această fază nu a fost luată în calcul pentru a fi analizată în cadrul emisiunea de la DigiSport în care invitat a fost Marius Avram.

În schimb, George Cîrjan a comentat pe pagina de Facebook a Liga2.ro la postarea referitoare la acest meci. ”Eu zic că a fost penalty. Eu am jucat mingea, adversarul nu a avut treabă cu mingea… Dar, din păcate, ăsta e fotbalul. Ne vom reveni și vom fi mai puternici. Aveți încredere”, a scris Cîrjan ca răspuns la un comentariu al unei persoane care l-a întrebat pe atacant ce s-a întâmplat la acea fază.

SC Oțelul a ieșit din rândul locurilor de play-off. Unirea Slobozia, momentan pe 2 în Liga 2

SC Oțelul este pe locul 7 în Liga 2, cu 22 de puncte, deși a început runda a 13-a pe locul 4, în rândul formațiilor de play-off. Unirea Slobozia este pe 2, cu 25 de puncte. Pe primul loc e Steaua, cu 26 de puncte, care încă nu a evoluat în etapa aceasta, iar pe 3 se situează Unirea Dej, cu 25 de puncte, și ea cu un meci mai puțin.

Steaua și Unirea Dej vor închide runda a 13-a a Ligii 2, luni, de la ora 18:00, în format live-text pe Liga2.ro.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-multumit-pe-deplin-dupa-succesul-cu-sc-otelul-am-dominat-total-jocul-asta-in-ultimele-zece-minute-cred-ca-ne-am-retras-un-pic-de-teama-unirea-slobozia-se-mentine-pe-19252466

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-13-sase-meciuri-se-disputa-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-timisoarei-19252215

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-viitorul-pandurii-se-disputa-de-la-ora-1100-cu-o-victorie-echipa-lui-adrian-mihalcea-urca-pe-ultimul-loc-care-duce-in-play-off-19252468

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-nu-a-stat-prea-mult-la-discutii-la-dumbravita-leo-grozavu-la-primul-succes-pe-banca-moldovenilor-echipa-incepe-sa-se-puna-pe-picioare-laude-pentru-doi-jucatori-19252461

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-invinsa-surprinzator-de-unirea-constanta-pe-teren-propriu-daniel-oprescu-daca-jucam-altceva-decat-putem-se-alege-praful-19252430

Răzvan STÎNGĂ, Marius ANGHEL 06 Nov. 2022, 13:54 Liga 2
Pe aceeași temă