Andrei Prepeliță l-a impresionat pe primarul din Buzău: ”Am rămas și eu surprins.” În ce condiții antrenorul Gloriei ”zboară”

Marius ANGHEL 10 Aug. 2023, 19:09 Liga 2

Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, aflat, marți, la conferința în care a fost prezentat Costin Stanciu ca director al SCM Gloria Buzău în locul demisionarului Ion Cazan, a vorbit despre modul în care l-a impresionat noul antrenor al Gloriei Buzău, Andrei Prepeliță.

  • Prepeliță a fost instalat ca antrenor principal la Gloria Buzău în această vară, în locul lui Adrian Mihalcea, cel care a dus echipa în play-off-ul Ligii 2, unde s-a terminat pe locul 5 și s-a mers la barajul de promovare cu UTA, pierdut însă în fața prim-divizionarei după 0-0 acasă și 1-5 în deplasare.

Constantin Toma, impresionat de determinarea lui Andrei Prepeliță

Edilul Buzăului a spus că Prepeliță a fost singurul antrenor principal, dintre cei trecuți până acum pe la echipa de fotbal a Buzăului, de când este el implicat la fotbal, care și-a asumat obiectivul de a promova. În cazul în care nu-l va îndeplini, va ”zbura”.

  • Numai de când a promovat echipa în Liga 2, în 2019, fie că s-a numit SCM Gloria Buzău, FC Buzău sau Gloria Buzău, aceasta i-a avut ca antrenori pe Ilie Stan, Cristian Pustai, Adrian Mihalcea, iar din această vară este condusă de Andrei Prepeliță.

”Am rămas și eu surprins, așa, pentru că, de obicei, antrenorii pe care i-am avut la Buzău, cel puțin de când sunt pe postul ăsta, că și înainte eram și în Consiliul de Administrație, și sponsor, și acționar, la un moment dat, pentru prima dată un antrenor spune, și-a fixat obiectiv. Vrea promovarea. Până acum, domnule, play-off, să fim în primii șase. El a spus, domnule, locul 1 sau locul 2. Asta a spus domnul Andrei Prepeliță. Și e un lucru minunat. Omul se angajează și l-am văzut foarte mobilizat. El și-a asumat. Are un contract. Nu l-a făcut, a zburat. Ăsta e contractul”, a spus Constantin Toma.

A intervenit Cristian Ceaușel, președintele SCM Gloria Buzău și membru în Comitetul Director al Gloria Buzău: ”Contractul e simplu, e pe un an de zile, cu opțiunea de a fi prelungit pe încă un an de zile. S-a promovat, așa cum a avut obiectivul, se prelungește automat cu încă un an contractul respectiv. Nu, atunci se reziliază la finalul sezonului.”

Prepeliță a mai antrenat doar în Liga 1, pe Campionii FC Argeș

Andrei Prepeliță (37 de ani) și Gloria Buzău au ajuns la un acord și au semnat un contract la data de 20 iunie 2023, unul valabil pe un sezon, cu prelungire în cazul în care echipa promovează.

Triplul campion cu FCSB și o dată campion al Bulgariei, cu Ludogorets, ca jucător, are ca obiectiv la echipa din Crâng promovarea în SuperLigă la finalul sezonului 2023-2024.

Prepeliță este la prima sa experiență ca antrenor principal. Cel puțin în acte. Practic, acesta a mai fost antrenor principal la Campionii FC Argeș, în prima ligă, însă fiindcă nu avea licența necesară nu putea figura oficial cu această funcție. La Liga 2 este nevoie de Licența A, pe care o deține.

Ca fotbalist, Andrei Prepeliță a activat la FC Argeș, U Craiova, FCSB, Ludogoreț Razgrad (Bulgaria), FC Rostov (Rusia), Concordia Chiajna și Campionii FC Argeș. La naționala României are 14 meciuri. Are trofee câștigate cu FCSB (trei Liga 1, o Cupa României, o Cupa Ligii și o Supercupă) și Ludogoreț (un campionat).

Foto: CS Mioveni

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adi-chica-rosa-s-a-intors-la-gloria-buzau-19279718

Marius ANGHEL 10 Aug. 2023, 19:09 Liga 2
Pe aceeași temă