Veteranul de 35 de ani nu a îmbrățișat varianta de a rămâne
antrenor secund al „marinarilor”, întrucât mai dorește să joace un
an.
Contractul dintre Farul și Bogdan Andone s-a încheiat, ieri, pe
cale amiabilă. Mijlocașul, care, din această vară, mai era legat de
club un sezon, va sosi la Constanța luni, 3 mai, sau marți, 4 mai,
pentru a-și strânge ultimele lucruri și a-și lua la revedere de la
„marinari”.
„Am venit la Farul cu gânduri mari, convins că vom
promova. De aceea am și renunțat la doi ani de contract în Cipru.
Din păcate, obiectivul nu s-a realizat. Îmi pare rău că s-a ajuns
în această situație. Totuși, sunt convins că, la anul, Liga 1 nu va
mai fi ratată. Le urez de pe acum baftă băieților. Constanța e un
oraș puternic, astfel că Farul trebuie să fie pe locurile cinci –
șase în primul eșalon”, a declarat Bogdan.
A existat și varianta ca mijlocașul că continue la Farul ca
antrenor secund, soluție pe care jucătorul nu a acceptat-o
însă.
„Într-adevăr, a fost o discuție în acest sens, dar eu
am venit numai pentru promovare și, cum șansele s-au compromis, nu
mai avea niciun rost să rămân ca jucător. Iar ca antrenor nu
doresc, întrucât, din vară, mai vreau să joc un an, fie în țară,
fie în Cipru (deși, acolo, șansele sunt mai mici). Până la finele
acestui sezon, voi sta acasă, alături de familie, pentru a mă
liniști”, a spus Andone.
În privința fotbaliștilor pe care Farul i-a pus pe lista de
transferări, clubul constănțean nu a căzut de acord până acum decât
cu Marius Ene. „Restul nu vor să devină liberi de
contract, astfel că rămân în continuare la club (n.n. – în acest
moment, Chico, Andrade, Ninu și Gosic se pregătesc cu Farul II, iar
Rastovac este învoit),dar de jucat nu vor mai juca”,
ne-a declarat Giani Nedelcu, patronul clubului, care a completat
că, în câteva zile, va începe să plătească salariile
jucătorilor.
Ieri, „marinarii” au avut în program un antrenament, de la care,
față de efectivul de marți, a lipsit tânărul stoper Florentin
Tudorache, care este accidentat la piciorul stâng.
Astăzi, tehnicienii fariști Dennis Șerban și Gică Butoiu vor
conduce tot o singură ședință de pregătire, iar mâine, de la ora
11, terenul mare va găzdui amicalul Farul – Farul II, ambele echipe
profitând că au liber în acest week-end, după ce meciurile de
campionat cu Dinamo II, respectiv CS Viscofil au fost amânate. Ora
meciului cu Dinamo II, de pe 19 mai, a fost modificată din 18 în
16.
Soare intră la cuțit
În cazul lui Marius Soare, după cum mijlocașul de 22 de ani se
aștepta, este nevoie de operație, în urma accidentării pe care
jucătorul a suferit-o la genunchiul drept în meciul cu FC
Botoșani.
Rezultatele investigației medicale au fost nemiloase: ruptură a
meniscului și a ligamentelor încrucișate anterioare! Marius va fi
operat la începutul săptămânii viitoare, în capitală, urmând să
lipsească de pe gazon cel puțin patru luni.
„Luni dimineață (n.n. – 3 mai) plec la București și
sper ca a doua zi să și aibă loc intervenția chirurgicală. Sper ca
absența să nu treacă de cinci – șase luni. Contează și cum va
decurge recuperarea”, a declarat Marius.
Gârjoabă, în locul lui Covaciu
La antrenamentul de ieri au participat 20 de jucători, patru dintre
ei fiind portari, iar Senin și Robert Portik neavând drept de joc
pentru Farul. De pregătirea goal-keeper-ilor s-a ocupat Constantin
Gârjoabă, care îl înlocuiește pe Valentin Covaciu, învoit câteva
zile pentru rezolvarea unor probleme personale.
Sursa: cugetliber.ro