:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2Ftony-da-silva-alexandru-hrib-poli-iasi-1024x576.jpeg)
James Akugbe Amasihohu (25 de ani) continuă în fotbalul românesc și după despărțirea de Ceahlăul Piatra Neamț. Atacantul belgian a semnat cu AFC Câmpulung Muscel și va activa pentru o a patra echipă din România, după experiențele anterioare de la Gloria Bistrița Năsăud (Liga 3), Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Ceahlăul.
Pentru argeșeni ar putea debuta chiar sâmbătă, când întâlnesc Chindia Târgoviște în etapa a 6-a a Ligii 2, într-un meci în care antrenorul Alecsandru Popovici vrea prudență din partea jucătorilor săi.
Clubul din Câmpulung Muscel a anunțat, joi seară, acordul la care a ajuns cu James Akugbe Amasihohu, atacant care în sezonul trecut a evoluat pentru două echipe din Liga 2.
În prima parte a fost la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pentru care a apucat să joace în 5 meciuri în campionat până la excluderea acesteia. A înscris și un gol. Apoi, în iarnă, a trecut la Ceahlăul, la care a prins 9 meciuri și a înscris 4 goluri. În ciuda randamentului bun avut, atacantul născut în Belgia nu a rămas la Piatra Neamț, iar la AFC Câmpulung Muscel a ajuns abia la finalul perioadei de transferuri, după ce din campionat s-au disputat deja cinci etape.
”𝗕𝗶𝗻𝗲 𝗮𝗶 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁, 𝗔𝗸𝘂𝗴𝗯𝗲 𝗝𝗮𝗺𝗲𝘀 𝗔𝗺𝗮𝘀𝗶𝗵𝗼𝗵𝘂!
Suntem bucuroși să anunțăm legitimarea lui Akugbe James Amasihohu (25 de ani). Fotbalistul belgian a semnat cu FC Muscelul Câmpulung o înțelegere valabilă până la sfârșitul acestei ediții de campionat.
Fotbalist de picior drept, James măsoară 183 cm înălțime și evoluează pe postul de atacant central, însă poate fi folosit și ca extremă stânga sau dreapta.
În cariera sa a mai jucat pentru juniorii de la Anderlecht, KAA Gent, Lierse SK (toate trei din Belgia), Dugopolje (Croația), CD Juventud Sexitana (Spania) și KV Oostende (Belgia), iar la seniori a evoluat pentru Digenis Morfou (Cipru), Pobeda Prilep, FK Skopje (ambele din Macedonia de Nord) și Dikkelvenne (Belgia). În România a mai îmbrăcat tricourile echipelor Gloria Bistrița Năsăud, Viitorul Pandurii și Ceahlăul Piatra Neamț. În partea secundă a sezonului precedent, Amasihohu a bifat 9 meciuri pentru nemțeni și a marcat 4 goluri.
FC Muscelul Câmpulung îi spune bun venit lui Akugbe James Amasihohu și îi dorește evoluții cât mai bune în tricoul alb-roșu.”, sună anunțul clubului argeșean.
La AFC Câmpulung Muscel, Amasihohu ar putea debuta chiar sâmbătă, când echipa întâlnește pe teren propriu, de la ora 11:00, Chindia Târgoviște.
Jocul contra dâmbovițenilor este descris în următorul mod de către clubul argeșean în avancronica sa: ”Meciul de la Câmpulung se anunță a fi unul al contrastelor: outsiderul care caută disperat puncte pentru a ieși din subsolul clasamentului, împotriva unei formații care vizează menținerea în partea superioară a ierarhiei. Atuul Muscelului va fi, ca de fiecare dată, publicul, atmosfera și încurajările fanilor putând face diferența în momentele cheie. Un lucru este cert: sâmbătă dimineața, la Câmpulung, vom avea un test de caracter pentru băieții noștri și o provocare serioasă pentru Chindia.”
Antrenorul Alecsandru Popovici visează la un al doilea succes al echipei sale în acest sezon. Echipa a arătat că se poate, în condițiile în care, tot pe teren propriu, la precedentul meci de acasă, a depășit FC Bihor, la acel moment cu punctaj maxim în clasament.
”Ne așteaptă o serie de trei meciuri foarte grele. Întâlnim Chindia, Sepsi și Corvinul Hunedoara, adversari care au ca obiectiv intermediar intrarea în play-off. Îmi doresc să stoarcem cât mai multe puncte din aceste partide și să urcăm în clasament. Primul meci este cu Chindia Târgoviște, o echipă schimbată în bine, atât organizatoric, cât și tehnico-tactic. Au un buget substanțial și au etalat un alt joc față de sezonul trecut. Noi trebuie să fim mai pragmatici și să fructificăm șansele pe care le vom avea. Venim după o pauză de două săptămâni, în care pot spune că am putut corecta unele minusuri avute în etapele jucate până acum. Am disputat și un amical cu FC Argeș, ocupanta locului 4 din Liga 1, o echipă solidă, cu jucători experimentați și valoroși. Chiar dacă am pierdut, am făcut o primă repriză destul de bună. La pauză am schimbat în totalitate echipa, iar diferența s-a făcut după ce am operat aceste înlocuiri. Este bine că tinerii pot învăța din aceste greșeli inerente, care pot fi puse pe seama lipsei de experiență. Sunt convins că putem scoate un rezultat pozitiv cu Chindia Târgoviște”, a spus Popovici.
În clasamentul la zi al Ligii 2, după ce din etapa a 6-a s-au desfășurat deja două meciuri, AFC Câmpulung Muscel ocupă locul 19, cu 3 puncte și cel mai slab golaveraj după primele cinci runde, 4-16, în timp ce Chindia a coborât, momentan, pe locul 5, cu 12 puncte și golaveraj 12-4.
Târgoviștenii au primit, în urmă cu două zile, două puncte din partea FRF, după ce i-a fost acordată o victorie la ”masa verde” în schimbul remizei de pe teren cu Sepsi OSK.