:quality(80)/http://liga2.prosport.ro/wp-content/uploads/2021/02/liga-2-etapa-17.jpg)
Sezonul de Liga 2 a debutat în acest weekend. Una din primele partide a fost cea de la Buzău, dintre SCM Gloria și Concordia Chiajna. În confruntare de pe stadionul Gloria din Buzău, începută la ora 12:00, s-a marcat al doilea gol al stagiunii, după cel din întâlnirea Fotbal Comuna Recea și FK Csikszereda (scor final 0-1), dar s-a consemnat o gafă.
În prim plan a fost portarul ilfovenilor, Alexandru Costache (20 de ani). Mai mult, și în partida de la Recea, unde s-a înscris primul gol al acestui sezon, scorul a fost deschis tot în urma unei greșeli de care au profitat ciucanii. Levente Bara a marcat în minutul 30 după ce a interceptat o minge trimisă greșit în față de un adversar și l-a învins pe portarul Alin Bota din cercul din fața careului.
La Buzău, la o aruncare de la margine din stânga careului, trimisă către portarul Alexandru Costache, acesta a preluat în partea opusă, a întârziat să degajeze și a fost surprins de venirea din spate a lui Adrian Chică-Roșă, care a intrat prin alunecare și a împins mingea în plasă dintr-un metru, înainte ca goalkeeperul să respingă.
Faza s-a petrecut în minutul 4, dar eroarea a fost trecută mai ușor cu vederea, pentru că peste 10 minute Azdren Llullaku a restabilit egalitatea, marcând al treilea gol al acestui sezon.
Desfășurarea meciului SCM Gloria Buzău – Concordia Chiajna o poți urmări AICI.